Publicația cuprinde programele de candidatură ale celor trei aspiranți la funcția de președinte al USM pe perioada anilor 2025-2029: Vlad Grecu, Traian Vasilcău și Teo Chiriac.
Pe data de 27 iulie 2022, a avut loc vizita Excelenței sale, ambasador al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, domnul Yan Wenbin, la Uniuniea Scriitorilor din Republica Moldova.
Pe 17 iunie 2022, s-a desfășurat Gala Premiilor Literare (ediția a XIII-a) a Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Uniunea Scriitorilor din Moldova se alătură demersului privind acordarea unor distincții speciale celor care au contribuit decisiv la revenirea limbii române în RSSM prin publicarea și semnarea memorandumului cunoscut în istoria recentă sub denumirea de „Scrisoarea celor 66”.
În data de 10 septembrie 2021, la Chişinău, a avut loc Adunarea Generală de dare de seamă şi alegeri a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Pe 31 august 2021, s-a desfășurat Gala Premiilor Literare (ediția a XII-a) a Uniunii Scriitorilor din Moldova.
În toamna anului 2020, Uniunea Scriitorilor din Moldova și Asociația „Personalitate” au publicat almanahul „În jurul pandemiei”, care conține proze, poezii și eseuri, scrise în și despre pandemie.
Uniunile de Creație din Republica Moldova condamnă acțiunile președintelui în funcție Igor Dodon, care încearcă să destabilizeze și să divizeze societatea pe criterii etno-lingvistice.
Reprezentanții Uniunilor de Creație din Republica Moldova îndeamnă cetățenii să participe activ la turul 2 al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie 2020 și să voteze pentru Maia Sandu – candidat al opoziției proeuropene.
Votare privind introducerea unui aliniat în Statutul USM, care să permită amânarea alegerilor USM până la ieșirea din starea de urgență în sănătatea publică.