Fondată in 1920

Apelul Uniunilor de Creație din Republica Moldova

4 noiembrie 2020

Dragi compatrioți, noi, reprezentanții Uniunilor de Creație din Moldova, vă îndemnăm să participați activ și într-un număr cât mai mare la turul 2 al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie 2020 și să votați pentru Maia Sandu – candidat al opoziției proeuropene.

Este singura opțiune valabilă, este șansa care ne va permite să readucem instituția prezidențială în serviciul poporului, să o scoatem din captivitatea grupurilor de interese care și-au subordonat multe dintre structurile statului. Președinția trebuie să fie un centru real de putere, care să contribuie la repunerea Republicii Moldova pe făgașul integrării europene.

Maia Sandu a demonstrat, prin prestația sa curajoasă, lucidă și demnă în decursul acestor ani, că este persoana cea mai potrivită pentru funcția de președinte al Republicii Moldova.

Maia Sandu, în calitate de președinte, va lupta pentru declanșarea unei adevărate ofensive împotriva corupției, pentru reformarea justiției, pentru revigorarea și securizarea sistemului bancar, devastat odată cu furtul miliardului. Va lupta pentru politici care să contribuie la dezvoltarea economică și la ridicarea nivelului de trai al celor mulți. Avem nevoie de un președinte puternic, care să fie vocea cetățenilor, avem nevoie de un președinte care să se bucure de respectul și sprijinul comunității internaționale, al partenerilor noștri de dezvoltare. Fără susținerea lor acest stat nu va supraviețui.

Dragi concetățeni, dacă vrem să ne păstrăm valorile naționale pe care le-am redobândit odată cu declararea independenței, dacă vrem să avem un stat de drept în Republica Moldova, nu un „stat capturat”, în serviciul intereselor străine de viața poporului, dacă vrem să fim parte a lumii occidentale, civilizate, dacă vrem să nu ne pierdem libertatea de circulație în țările Uniunii Europene, dacă vrem dreptate și prosperitate pentru toți cetățenii Moldovei și un viitor pentru copiii noștri, care să nu mai fie nevoiți să apuce calea exilului, dacă vrem să apropiem idealul Unirii, vă îndemnăm din toată inima să votați pentru Maia Sandu! Fiecare vot contează!

Victoria Maiei Sandu oferă Republicii Moldova șansa de a fi un stat cu adevărat democratic și european, ne oferă șansa de a trăi în libertate!

Chișinău,

3 noiembrie 2020

Semnatari:

Uniunea Scriitorilor din Moldova

Centrul PEN din Republica Moldova

Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România

Uniunea Jurnaliștilor din Moldova

Uniune Compozitorilor şi Muzicologilor din Moldova

Uniunea Muzicienilor din Moldova

Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova

Uniunea Cineaştilor din Moldova