Ion DRUȚĂ: in memoriam

Cu tristețe și profund regret, Uniunea Scriitorilor din Moldova anunță că, în dimineața zilei de azi, 28 septembrie 2023, la vârsta de 95 de ani, s-a stins din viață prozatorul, dramaturgul și eseistul Ion DRUȚĂ. Scriitorul s-a născut pe 3 septembrie 1928, în comuna Horodişte, fostul judeţ Soroca, azi raionul Donduşeni. A absolvit Cursurile de tractoriști (1945), Școala silvicolă (1946), Cursurile de literatură la Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova (1957). Deputat al poporului din fosta URSS (1989). Membru de onoare al Academiei Române (1990), membru titular Academiei de Știinţe din Moldova (1992). Din 1969, se stabilește la Moscova, scriind în limbile română și rusă. Debutează cu schițe literare în gazeta „Țăranul sovietic”. Volumele de schițe și povestiri „La noi în sat” (1953) și „Poveste de dragoste” (1954) impun o formulă lirico-poetică, stilul narativ crengian și sadovenian, caracteristic literaturii românești. Alte cărți de proză: „Frunze de dor” (roman, 1957), „Dor de oameni” (1959), „Piept la piept” (nuvele, 1964), „Povara bunătății noastre”, „Balade din câmpie” (vol. I, 1963; vol. II, 1968), nuvelele „Întoarcerea ţărânei în pământ” (1969, 1970), „Clopotniţa” (1972), „Ultima lună de toamnă” (1975), „Horodiște” (1975), „Biserica albă” (roman 1975-1981, 1986-1987), „Toiagul păstoriei” (1984). Ion Druță a fost cunoscut și ca autor de opere dramatice: „Casa Mare” (1959), „Păsările tinereții noastre” (1971), „Doina” (1979), „Cervus divinus” (1977-1981, 1987), „Sfânta sfintelor” (1977) ș.a. Ion Druță aparţine categoriei de scriitori pentru care „veșnicia s-a născut la sat”. A scris valoroase pagini eseistice despre scriitori clasici (M. Eminescu, A. Cehov ș.a.); note de călătorie prin țările baltice („Mesteceni, pâine și bărbăţie”). Din opera scriitorului s-a tradus masiv în limbi ale popoarelor din fosta URSS și din lume. Este laureat al Premiului de Stat al RSSM (1967), Ordinul „Drapelul Roșu de Muncă” (1960), Scriitor al Poporului din RSSM, Ordinul „Lenin” (1988). Anul 2008 a fost declarat de Guvernul Republicii Moldova „Anul Ion Druţă”. Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (2008). Ioan ALEXANDRU: „Druță știe istorie, știe să lucreze pe cronici, pe izvoare, așa cum o știe Sadoveanu, dar pe lângă istorie se știe cunoscător îndeaproape al valorilor spirituale ale trecutului ca și ale prezentului. Cărțile sale, ca și ale marilor scriitori de la care se revendică, își iau mereu un cuvânt înainte din izvoarele scripturale nepieritoare, devenite viață în sufletul oamenilor a căror ființă interioară o aduce la vedere prin frazele sale”. Mihai CIMPOI: „Opera sa este, în linii mari, o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul. (…) Atât prin intermediul eroilor săi (Onache Cărăbuș, Mătușa Ruța, Călin, Ghiță), cât și în luări energice de atitudine în presă și în Parlament a vorbit despre marile probleme basarabene: ciudata babilonie care a subminat limba română, rolul nefast al experimentărilor și structurilor social-economice străine obiceiului pământului, periclitarea echilibrului ecologic”. Bogdan CREȚU: „Ion Druță este un mare scriitor. El trebuie așezat, în orice istorie a literaturii române, alături de Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu ori Marin Preda. De altfel, atunci când l-a descoperit, imediat după 1990, un critic rafinat precum Valeriu Cristea i-a fixat familia spirituală: Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Pavel Dan, Marin Preda. De primul îl apropie moralismul, uneori insistent până la redundanță, filonul etic din prozele lui, ca și apetitul pentru proiecțiile idilice; de al doilea, pregnanța tipologiile rurale, surprinderea unor conflicte dintre individ și comunitatea satului, ca și forța de a contura conflicte comunitare, de a fixa tensiuni colective; (...) de Marin Preda îl leagă însă interesul pentru destinul clasei țărănești, în confruntarea ei cu istoria. În orice caz, el este scriitorul care a prins în narațiune o dramă uriașă a țărănimii române din Basarabia, așa cum Rebreanu a cristalizat-o epic pe cea din Transilvania sau Sadoveanu pe aceea din Moldova”. Klaus HEITMANN: „Succesul enorm, pe care l-a avut Druță la public și critici, nu ne miră. Cititorul apusean imparțial va fi îndată de acord cu cei ce socot că „Frunze de dor” e cea mai bună operă din toată literatura moldovenească. Proza lui Druță este punctul de vârf al inspiraţiei lirice, care merită a fi tradusă în cele mai cunoscute limbi”. Prin dispariția lui Ion DRUȚĂ, am pierdut unul dintre cei mai mari scriitori din spațiul limbii române. Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa luminată. Exprimăm sincere condoleanțe familiei și rudelor scriitorului. Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova