În sala „Gheorghe Cincilei” din incinta Uniunii Scriitorilor din Moldova a avut loc pe data de 3 septembrie 2018 un eveniment omagial, organizat sub egida USM și a Muzeului Național de Literatură „M. Kogălniceanu” și dedicat lui Ion Druță, prozator, dramaturg și publicist. Moderator – Arcadie Suceveanu, președinte al USM.
Președintele USM a remarcat în cuvântul său de deschidere că avem cu toții privilegiul de a fi contemporani cu un mare scriitor din a doua jumătate a secolului XX. Un scriitor clasicizat demult, care a jucat un rol consdiderabil la trezirea conștiinței naționale din RSSM. Moderatorul a mai adăugat că, prin piesele sale literare cele mai rezistente (Frunze de dor, Casa Mare, Povara bunătății noastre, Clopotnița ș.a.), maestrul Druță a creat o galerie memorabilă de personaje (Gheorghe Doinaru și Rusanda Ciubotaru, Vasiluța, Onache Cărăbuș, Horia Holban ș.a.), care s-au impus în conștiința cititorului de atunci. Ion Druță trebuie perceput și ca om al cetății, iar aici imaginea sa se dedublează: avem un Druță care cere la Congresul III al scriitoriilor introducearea alfbatului latin și altul care ia cuvțntul la forul „Casa noastră – Moldova”, optând în favoarea unui moldovenism îngust, primitiv și ultraconservator. Această involuție civică îl aduce în rândul celora care l-au prigonit în perioada sovietică, fiind nevoit a se stabili cu domiciuliul la Moscova. Arcadie Suceveanu și-a încheiat introducerea reiterând că în primul rând va fi sărbătorit scriitorul, artistul Ion Druță. Președintele USM a amintit că autorul romanului Povara bunătății nostre se află în război – nejustificat în niciun fel și regretabil – cu USM, unde nu a mai călcat de la începutul anilor 90.
Vasile Malanețchi, directorul Muzeului Național de Literatură „M. Kogălniceanu”, a atras atenția publicului asupra faptului că lui Ion Druță i s-a deschis o expoziție omagială într-o sală, pe care o împarte cu alt scriitor care a marcat proza românească, Ion Creangă. Dl Malanețchi a trecut în revistă exponatele expoziției: fotografii, documente, manuscrise, opere de artă plastică (un tablou al Valentinei Rusu-Ciobanu, desene ale lui Glebus Sainciuc și un bust al scriitorului, realizat de un sculptor necunoscut) și cărți. În final, exprimă speranța și încrederea că va rămânea peste ani opera artistică a scriitorului, iar ideologia care transpare în unele lucrări va fi dată uitării.
Ana Bantoș a subliniat că opera lui Druță a scos carul din pietre: a realizat orientarea culturii literare spre specificul național și a introdus elementul autohton în condiții extrem de dificile. Vorbitoarea a mai adăugat că după apariția romanului Clopotnița, s-a produs o schimbare în viziunea artistică a scriitorului. Am putea vorbi, astfel, despre apariția unor contradiții în creația sa. Ion Druță se arată, în cuvântarea sa de la congresul „Casa noastră – Moldova”, drept adept al moldovenismului statalist și tot el este cel care scrie o prefață la romanul lui Gheorghe Matcin, Vâltoarea, în care apreciază activitatea autorităților române în perioada interbelică în Basarabia.
Vladimir Beșleagă a constatat că Ion Druță a făcut o epocă. A recuperat un secol de tăcere pe care îl avusese literatura basarabeană de până la el. Într-un alt plan de idei, vorbitorul a încercat să găsească unele explicații de diferită natură oscilațiilor ideologice caracteristice omului Ion Druță și, respectiv, operei. Astfel, Vladimir Beșleagă a scos în vileag numeroasele redacții prin care au trecut operele sale, mai ales de la sfârșitul anilor 80-începutul anilor 90. O altă cauză ar trebui căutată în substratul său biografic: după mamă prozatorul are origine ucraineană.
Eugenia David și-a amintit de primul contact pe care îl avusese în tinerețe cu opera lui Druță. Era proaspăt angajată la editură și trebuia să redacteze un manuscris al prozatorului. Ca tânără absolventă educată în spiritul realismului socialist, care a afectat generații de scriitori și intelectuali, dna David a scris o referință scurtă în care își exprima nedumerirea în privința relației dintre Vasiluța și Păvălache din piesa Casa Mare. Tocmai această referință, aparent nevinovată, a fost tradusă și trimisă la Moscova pentru a împiedica montarea piesei la Teatrul Armatei.
Alexandru Burlacu a a anilizat eseul lui Ion Druță „Eminescu – poet național”, publicat în perioada autoexilului prozatorului la Moscova. Criticul a acreditat ideea că utilizarea sintagmei „poet național” și timpul ales pentru ea nu sunt deloc întâmplătoare: Ion Druță se află la începutul creării propriului mit, întreținut și cu alte acțiuni (Badea Mior, Lumânarea Recunoștinței etc.).
Boris Marian a dat citire unei ode consacrate ilustrului prozator și dramaturg.
Emilian Galaicu-Păun a comentat volumele lui Ion Druță, apărute în anii din urmă în special la editura Cartier, și ideile principale și incitante conținute în aceste cărți: Lupaniada, Grădina Domnului, Căsuța de la răscruce. Vorbitorul crede că memorialistul Druță încearcă să rescrie trecutul, distorsionând faptele. I se pare nedrept că Druță îl atacă pe Alexandru Cosmescu, receptat în general pozitiv de alți memorialiști.
Pe marginea lucrărilor și actiivității lui Ion Druță au mai vorbit Ion Ciocanu, Victoria Fonari ș.a.
