Fondată in 1920

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN MOLDOVA ȘI RADIO ROMÂNIA CHIȘINĂU: UN PARTENERIAT ÎN SUSȚINEREA CĂRȚII ȘI LECTURII

(3 februarie 2026)

Pe 3 februarie 2026, a avut loc o întrevedere de lucru între echipa de conducere a Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM), reprezentată de dl Teo CHIRIAC, președinte al USM, și dl Ivan PILCHIN, vicepreședinte, cu dl Valentin NICULESCU, director al postului Radio România Chișinău, și cu dna Marina MOCANU, juristă, în vederea consolidării colaborării instituționale.

Discuțiile s-au axat pe sprijinul pe care Radio România Chișinău îl poate oferi în reflectarea și difuzarea evenimentelor de promovare a culturii lecturii desfășurate de USM, precum și pe susținerea unor demersuri menite să contribuie la combaterea analfabetismului funcțional, prin programe tematice, dialoguri culturale și prezențe constante ale scriitorilor în spațiul radiofonic și online al postului.

Un punct important al întâlnirii a vizat modalitățile de valorificare mediatică a proiectelor și inițiativelor USM, prin formate adaptate specificului radioului: interviuri, reportaje de la evenimente, ediții tematice și campanii de informare culturală etc.

În perioada imediat următoare, va fi stabilit cadrul de colaborare care să fixeze principiile comunicării și ale cooperării între USM și Radio România Chișinău, precum și să faciliteze implementarea unor campanii și proiecte culturale realizate și diseminate în comun.

Uniunea Scriitorilor din Moldova își reafirmă disponibilitatea de a dezvolta, împreună cu Radio Chișinău, un parteneriat durabil, orientat spre stimularea interesului pentru lectură și consolidarea rolului culturii în spațiul public.