În perioada 1-4 decembrie 2022, la Chișinău, s-a desfășurat Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediția a XXIV-a. Evenimentul a fost organizat de Secția Națională IBBY cu sprijinul financiar al Ministerul Culturii al Republicii Moldova, în parteneriat cu Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creanga”, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, CIE Moldexpo.
Toți copiii, care au vizitat Salonul din acest an, au primit în dar cartea-surpriză „Radu, bunica și câinele Bumbu” de Spiridon Vangheli.
La „Forumului copiilor” din cadrul Salonului au fost premiați câștigătorii Concursului republican de book-trailere „#PriveșteCitește”, ediția a II-a, organizat de Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova și Săptămânalul „Florile Dalbe”, în perioada august – septembrie anul curent.
Aducem sincere felicitări tuturor colegilor-scriitori, editori, artiștilor plastici și cercetători, care au devenit laureații premiilor Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediția a XXIV-a:
Spiridon VANGHELI – Premiul „Ion Creangă”, pentru întreaga activitate în domeniul cărții pentru copii;
Lică SAINCIUC – Premiul „Igor Vieru”, pentru întreaga activitate în domeniul ilustrației de carte pentru copii;
Claudia PARTOLE – Premiul „Cartea Anului”, pentru romanul „Fraierul”;
Iulian FILIP – Premiul „Simpatia copiilor” (în baza deciziei Juriului copiilor), pentru cartea „Pâine de la iepure”;
Victoria FONARI – Premiul „Cartea cognitivă”, pentru cartea „Jurnalul micului călător din Chișinău”;
Tudor COZARI – Premiul „Cartea de referință”, pentru enciclopedia „Animalele”;
Editura „Prut” – Premiul „Cea mai reușită colecție de carte pentru copii”, pentru colecția „Prima mea bibliotecă”;
Aliona BEREGHICI – Premiul „Cea mai reușită prezentare grafică a cărții”, pentru prezentarea grafică a cărții „Sărbătorile trăiesc Acasă” de Viorica Covalschi;
Galina VIERU – Premiul „Cea mai reușită ilustrație de carte în original”, pentru ilustrațiile la cartea „Semințe de Cer” de Adelina Labic-Lungu;
Cristina BUJOR – Premiul „Cea mai reușită traducere”, pentru traducerea cărților „Cine crește în Grădină”, „Cine crește în Parc” și „Cine crește în Pădure” de Kateryna Mikhalitsyna și Oksana Bula;
Andreea GUZUN – Premiul „Debut în literatura pentru copii”, pentru cartea „O furnică la Paris”.
Laureații premiilor speciale, acordate de Secția Națională IBBY în acest an, au devenit:
Irina NECHIT, pentru cartea „Trei zile cu Zuza”;
Vasile ROMANCIUC, pentru antologia „Cartea bună ne adună”;
Lucreția BÂRLĂDEANU, pentru cartea „Motănașul din flori”;
Aurelian SILVESTRU, pentru cartea „Copilul înțelept”;
Editura „Știința” pentru colecția „Antologia prozei scurte”.