Fondată in 1920

LANSAREA PROIECTULUI „SCRIITORII PENTRU CAPITALĂ, CAPITALA PENTRU SCRIITORI” (EDIȚIA A IV-A)

(28 martie 2025)

Pe data de 28 martie 2025, la Sediul Uniunii Scriitorilor din Moldova, a avut loc lansarea celei de-a IV-a ediții a proiectului cultural „Scriitorii pentru Capitală, Capitala pentru Scriitori”. Evenimentul a fost moderat Ivan PILCHIN, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova și coordonator al proiectului.

Organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova în parteneriat cu Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” și susținut financiar de Direcția generală cultură și patrimoniu cultural a Consiliului municipal Chișinău, proiectul își propune să ofere o platformă de promovare a creației scriitorilor din Republica Moldova, să devină un loc unde scriitorii se întâlnesc cu cititorii pentru a împărtăși din creația lor și a încuraja dialogul literar.

Prezentă la eveniment, dna Angela CUTASEVICI, viceprimar al municipiului Chișinău, a subliniat: „Prin cultură, prin schimbare de atitudine, prin înțelegerea profundă a valorilor, a identității noastre, a ceea ce ne reprezintă, ne construim profilul de cetățean cult. Mă bucur că suntem la a IV-a ediție a proiectului. Acum câțiva ani am susținut conceptul acestei idei care, sper, să ajungă la multe ediții”.

Dna dr. Mariana HARJEVSCHI, directorul general al BM „B.P. Hasdeu”, a salutat continuitatea proiectului și a subliniat importanța colaborării interinstituționale în scopul promovării valorilor culturale din spațiul nostru: „E un proiect care aduce vizibilitate atât Uniunii Scriitorilor din Moldova, cât și Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. E nevoie de asemenea inițiative care consolidează dialogul între generația tânără și cei care scriu, care îi apropie de bibliotecă și scriitori. Felicit protagoniștii acestei ediții. Cred în viitorul acestui proiect”.

Dl Teo CHIRIAC, președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, a susținut: „Aș vrea să mulțumesc tuturor bibliotecarilor pentru parteneriatul de durată în cadrul acestui proiect. De asemenea, aș vrea să mulțumesc scriitorilor care au depus dosarele de participare la această ediție a proiectului „Scriitorii pentru Capitală, Capitala pentru Scriitori”. Avem cu toții același scop: culturalizarea publicului cititor”.

Cu un cuvânt de salut publicului s-a adresat dl Andrei NOVAC, secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, scriitor și profesor universitar.

În cadrul lansării, a fost făcută o retrospectivă a ediției proiectului din anul 2024, în care 12 scriitori cu peste 300 de cititori la evenimentele organizate. Au avut loc lansări de carte, discuții și conferințe pe teme importante ale prezentului. Unele evenimente s-au desfășurat în contextul unei oferte culturale largi pentru chișinăuieni, mai ales în perioada septembrie-octombrie. Ediția a III-a a arătat că acest proiect este esențial pentru promovarea literaturii autohtone și pentru stimularea interesului pentru lectură în rândul comunității.

În realizarea proiectului a fost implicată, pe lângă scriitori, comunitatea bibliotecarilor din cadrul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, elevii, studenții din municipiul Chișinău, profesori, cercetători. Astfel, s-a produs o coagulare și un dialog cultural de proporții care merită a fi susținut și consolidat în cadrul altor ediții ale proiectului.

Un moment special a fost dedicat recunoașterii meritelor scriitorilor și bibliotecarilor care au contribuit la succesul proiectului, aceștia primind diplome de apreciere. Cu un cuvânt de apreciere, sugestii pentru îmbunătățirea proiectului și împărtășirea experienței de participare în proiectul la cea de-a III-a ediție, publicului s-au adresat scriitorii Vitalie CIOBANU și Val BUTNARU.

Lansarea a culminat cu prezentarea scriitorilor care vor participa la ediția din acest an: Alexandru BURLACU, Silvia CALOIANU, Grigore CHIPER, Mircea V. CIOBANU, Iulian FILIP, Victoria FONARI, Sergiu PAVLICENCO, Emilia PLUGARU, Petre POPA, Larisa TUREA, Efimia ȚOPA, Anda VAHNOVAN.

Fiind prezenți la eveniment, despre perspectivele de organizare a evenimentelor, despre temele și problemele propuse spre dezbatere în cadrul celei de-a IV-a ediții a proiectului au vorbit dna Victoria DONȚOVA (șefa Sediului Central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”) și scriitorii Silvia CALOIANU, Grigore CHIPER, Iulian FILIP, Victoria FONARI, Larisa TUREA, Efimia ȚOPA.

***

La ediția I (2022) a proiectului, mai multe filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” au găzduit întâlnirile cu scriitorii: Mihai CIMPOI, Dumitru CRUDU, Irina NECHIT, Mihaela PERCIUN, Maria PILCHIN, Nicolae POPA, Radmila POPOVICI, Victor PROHIN, Nina SLUTU-SOROCEANU, Arcadie SUCEVEANU, Titus ȘTIRBU, Todur ZANET.

La ediția a II-a (2023) a proiectului au participat scriitorii: Leo BORDEIANU, Gheorghe BUDEANU, Viorica-Ela CARAMAN, Oxana GHERMAN, Vlad GRECU, Nadejda IVANOV, Claudia PARTOLE, Elena PRUS, Nicolae RUSU, Călina TRIFAN, Ianoș ȚURCANU, Ada ZAPOROJANU.

La ediția a III-a (2024) a proiectului au participat scriitorii: Ana BANTOȘ, Val BUTNARU, Vitalie CIOBANU, Iulian CIOCAN, Nina CORCINSCHI, Alexandru CORDUNEANU, Margareta CURTESCU, Gheorghe DONI, Emilian GALAICU-PĂUN, Constantin IVANOV, Maria IVANOV, Ghenadie POSTOLACHI.

Impactul cultural al proiectului s-a reflectat în: intensificarea comunicării interactive a scriitorilor cu publicul (elevi, studenți, profesori, bibliotecari, jurnaliști ș.a.); informarea publicului cu privire la procesul literar actual; stimularea lecturii și conștientizarea necesității comunicării culturale prin intermediul cărților; sporirea vizibilității și prezenței scriitorilor în viața comunitară.

Consemnare: Ivan PILCHIN.

Reportaj fotografic: Dragoș COJOCARU.