Fondată in 1920

ION VASILENCO – 100 DE ANI DE LA NAȘTERE

(20 ianuarie 2026)

Ion Vasilenco (20 ianuarie 1926, Pașcani, Iași – 13 martie 1977, Chișinău) a fost critic și istoric literar. S-a născut la Pașcani, familia sa fiind originară din Cetatea Albă. A urmat școala primară și trei clase de gimnaziu la Pașcani (1933-1937; 1937-1940), apoi a absolvit clasa a VII-a la o școală rusă din Chilia, baștina tatălui său, unde familia se stabilește în 1940. Între 1941 și 1944 își continuă studiile la Liceul de băieți din Ismail, iar în anii 1946-1951 studiază la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Moldova. În această perioadă debutează în presa republicană cu versuri, critică literară și traduceri din literatura rusă.

Își desăvârșește formarea la doctorantura Institutului de Literatură Universală „M. Gorki” din Moscova. În 1954, îl întâlnește pe Mihail Sadoveanu, care îl apreciază pentru cultură și bun-simț și îi remarcă preocuparea pentru problematica Alecu Russo. După susținerea tezei de doctor (1956), cu tema „Viața și activitatea literară a lui Alecu Russo”, lucrează ca cercetător științific la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe din Moldova.

Activitatea sa critică se concretizează în numeroase studii și articole consacrate atât scriitorilor clasici (Mihai Eminescu, B.P. Hasdeu, Costache Negruzzi, Nicolae Bălcescu, Constantin Conachi, Ioan Slavici, Barbu Șt. Delavrancea, Alexei Mateevici ș.a.), cât și unor autori contemporani (George Meniuc, Andrei Lupan, I.C. Ciobanu, Petru Cărare ș.a.). Un loc central în cercetările sale îl ocupă Alecu Russo: îngrijește și prefațează primele ediții ale operelor acestuia în RSSM (1955, 1956, 1963) și îi consacră o monografie în limba rusă (1967). Este, de asemenea, coautor al volumelor „Istoria literaturii moldovenești” (vol. 1, 1958), „Schiță asupra istoriei literaturii sovietice moldovenești” (1963) și „Din trecutul cultural și literar al poporului moldovenesc” (1969).

În „Cultura Moldovei” (17 ianuarie 1963) publică un eseu despre Constantin Stere, pledând pentru reabilitarea personalității și editarea operei scriitorului. Demersul, considerat îndrăzneț, îi atrage persecuția și marginalizarea din partea regimului totalitar comunist. Din aceeași perspectivă, se afirmă ca un contestatar intransigent al reformei ortografice din 1945, lăsând în manuscris textul „Clasicii moldoveni despre grafica și alfabetul moldovenesc”, unde argumentează că existența a două alfabete îngreunează comunicarea culturală și că trecerea de la literele latine la cele chirilice nu avea o justificare firească pentru o limbă romanică. Din cauza viziunii sale pro-românești, a fost terorizat de KGB, inclusiv prin internări forțate în spitale de psihiatrie.

Arhiva lui Ion Vasilenco se păstrează în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău.