Festivalul „George Meniuc sau Toamnele lui Orfeu (100 de ani de la naștere)”

Evenimentul a debutat cu inaugurarea unei expoziții de documente, cărți, fotografii și manuscrise ale scriitorului comemorat și prezentate de Vasile Malanețchi, director al MNL „M. Kogălniceanu”.

În cuvântul de deschidere, Arcadie Suceveanu a adus la cunoștința publicului că se numără printre cei cu care George Meniuc s-a aflat în relație mai apropiată. Președinetele USM a amintit că, datorită acestei prietenii, a putut apela la ajutorul scriitorului deja recunoscut la acea dată, când volumul său „Țărmul de echilibru” risca să fie retras din producție. A administrat, împreună cu N.N. Romanenco, moștenirea literară a lui Meniuc, după dispariția acestuia. A pregătit un ciclu de versuri din așa-numitul Caiet verde, conținând poeme din tinerețea auturului, recuperate de Tatiana Galușcă, prietenă din perioada interbelică și interlocutoare a unei corespondențe întreținute din 1972. Arcadie Suceveanu a remarcat că eseistica scriitorului, singulară și bine scrisă, a plătit tribut regimului, încât nu mai poate fi recuperată. Ceea ce nu se poate spune despre proza sa, de o bună ținută artistică, necompromisă ideologic.

Andrei Strâmbeanu a regretat că Meniuc s-a numărat printre cei care au decis să rămână după 1940 în noua lor patrie sovietică și au trebuit să devină in corpore agenți ai KGB. Andrei Strâmbeanu a relatat că l-a cunoscut pe scriitor într-o perioadă mai puțin fastă – când fusese demis și criticat – și a trebuit să facă, pentru a fi menținut în procesul literar, lucruri dezonorante. Tot acum George Meniuc a scris o recenzie descalificantă la manuscrisul Fântâna albă, viitoarea sa carte de debut. Mai mult, a scris și un articol distrugător, publicat în oficiosul PCM, Moldova socialistă. În anii din urmă, a menționat vorbitorul, s-au apropiat unul de altul. George Meniuc i-a povestit crâmpeie din viața sa, care au devenit sursă pentru piesa lui Strâmbeanu Consumatorul de onoruri.

Constantin Dram (Iași) și-a început alocuțiunea pomenind cuvintele lui Sadoveanu că nu ești pierdut atâta timp cât cineva îți pomenește numele. După ce se formase într-o atmosferă interbelică efervescentă deosebită, a făcut compromisuri regretabile, dar, a subliniat raportorul, este în drept s- îl judece doar cei care au trăit în aceeași epocă în care s-a produs și el. Oaspetele de la Iași a scos în evidență valoarea neasemuită a livrescului din poezia lui Meniuc. Întreg imaginarul său – domestic, acvatic, mitologic etc. – se regăsește în livresc.

În vadrul manifestărilor au evoluat copiii de la LT „George Meniuc” din Chișinău, care au susținut un recital, au interpretat cântece și o scenetă, având la bază creația scriitorului comemorat.

Petru Frăsilă (Iași) a afirmat că receptarea în timp, memoria unei moșteniri culturale pot fi întreținute atâta timp cât se învestește. Evenimentul de astăzi reprezintă o un fapt investițional. Petru Frăsilă a menționat că media privată (Domnia Sa conduce un post privat TV) face tot ce îi stă în puteri pentru promovarea valorilor naționale, amintind de scriitorii și oamenii de cultură pe care i-a găzduit la Iași la începutul anilor 90.

Vladimir Beșleagă aduce în prim-plan problema necesității de a periodiza literatura în funcție de unele repere importante, produse în viața literară. În acest context vorbește despre Plenara USM din 1959, organizată pentru a-i blama pe unii scriitori, printre care se afla și George Meniuc, fiind destituit din funcția de redactor-șef al revistei Nistru, care, după o perioadă de izolaționism, se deschisese literaturii române. Vladimir Beșleagă este de părere că spiritul reacționar al plenarei a condus la apariția unei generații tinere, care s-a manifestat la Congresul al III-lea al USM și care a pus probleme vitale pentru dăinuirea autohtonilor din RSSM.

Veronica Boldișor a analizat corespondența, acum publicată, dintre George Meniuc și Tatiana Galușă. Scrisorile relevă drama vieții personale și a carierei culturale a celor doi epistolieri, culminând cu faptul că nu au reușit să se vadă, așa cum își doriseră cu toată ființa.

Ion Ciocanu încuviințează, adăugând și alte relatări ale unor colegi de breaslă, că a existat și această fațetă a unui comportament lamentabil, despre care pomenise Andrei Strâmbeanu.

Marcela Benea a zis că în timpul când pregătea volumul Sol al lui Leonard Tuchilatu, prefațat de Meniuc, ultimul a recunoscut că fusese forțat, pentru a rămâne în literatură, să scrie Cântecul zorilor, una dintre operele sale proletcultiste, tirajate în mii de xemplare.

La Festival a fost lansat, în cadrul colecției Primăvara Poeților, volumul Pe rug fiecare devine liber, prezentat de Eugen Lungu. Criticul a povestit cum a apărut ideea colecției: fiul lui Grigore Grigoriu a solicitat editurii Arc să fie editată o selecție din poemele lui Emil Loteanu, căruia actorul îi datora foarte mult. Astfel, au fost puse bazele unei colecții. Eugen Lungu a ținut să precizeze că a scris prefața și la ultimul volum al lui Meniuc, Preludiul bucuriei, apărut postum, în scurt timp după dispariția poetului. Eugen Lungu a dezbătut tema vânătorii în poezia lui Meniuc, devenită obsesivă în creația mai multor autori, probabil din cauza faptului că oamenii trăiau sub imperiul fricii, transformați pe rând din vânați în vânători și viceversa, aducând mai multe exemple în care cele două roluri ale vieții se împleteau.

La final, Festivalul „George Meniuc sau Toamnele lui Orfeu (100 de ani de la naștere)” a acordat trei premii:

Eugen Lungu, Premiul pentru eseu;

Ghenadie Postolache, Premiul pentru proză;

Arcadie Suceveanu, Premiul pentru promovarea operei lui George Meniuc.