Pe data de 11 iunie 2024, în Holul cu Oglinzi al Casei Scriitorilor, a avut loc evenimentul de lansare a Colecției „Scriitori români din Cernăuți”.
Colecția, care cuprinde primele șase volume editate de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți în colaborare cu Editura Druk Art din Cernăuți, este parte a proiectului „Caravana culturii și civilizației românești în regiunea Cernăuți”. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României.
În cadrul evenimentului organizat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova și Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, au fost prezentate volumele: „Opera poetică” de Arcadie SUCEVEANU, „Opera poetică” de Ilie MOTRESCU, „Punctul Omega” (poezii sacrale) de Mircea LUTIC, „Pe creste de cuvinte” (sonete) de Nicolae ȘAPCĂ, „Dialoguri septentrionale” (interviuri) de Ștefan HOSTIUC, „Sfârșit și început de lume într-un ducat habsburgic. Bucovina. Amintiri, locuri, oameni, întâmplări” (memorialistică) de Ovid ȚOPA.
Îngrijitorii edițiilor, criticul literar Ștefan HOSTIUC și poetul Arcadie SUCEVEANU, au împărtășit detalii din culisele realizării acestor ediții. Ștefan HOSTIUC a citit fragmente din volumul de poeme ale lui Ilie MOTRESCU și a prezentat cele mai noi numere ale revistei „Mesager bucovinean”. În cadrul evenimentului, creația și destinul autorilor incluși în colecție au fost evocate de Leo BUTNARU, Dumitru APETRI, Ion HADÂRCĂ.
Teo CHIRIAC, moderatorul evenimentului, a subliniat importanța colaborării și prieteniei literare dintre Arcadie SUCEVEANU și Ștefan HOSTIUC: „Grație acestei prietenii, au apărut cărți importante din colecția pe care o lansăm astăzi”.
Aducem sincere mulțumiri postului de televiziune JurnalTV pentru mediatizarea evenimentului.