Pe data de 23 septembrie 2024, a avut loc cea de-a șaptea ediție a proiectului „Dialoguri culturale la Casa Scriitorilor” organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova (USM) și Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Evenimentul a fost moderat de dl Teo CHIRIAC, președintele USM și al Filialei Chișinău a USR, alături de dl Val BUTNARU, președintele Consiliului USM. Invitatul ediției a fost domnul Vasile ȘOIMARU, doctor în economie, artist-fotograf, publicist și deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
În cadrul manifestării, timp de mai bine de două ore, au fost discutate chestiuni ce țin de actualitatea imediată: campania electorală pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și referendumul constituțional pentru integrarea în UE, acțiunile de manipulare și dezinformare a electoratului moldovean declanșate de Rusia, dar și unele probleme mai vechi ale societății – legea funciară, bonurile patrimoniale, legea lustrației ș.a.
Distinsul invitat a răspuns și la un șir de întrebări ce țin de istoria statului Republica Moldova, printre ele fiind niște precizări despre Declarația de independență: cum și de cine a fost întocmită, cum și în ce împrejurări a dispărut, și cât de anevoioasa este procedură de restabilire a ei.
În final, Vasile Șoimaru, în calitatea sa de legiuitor, a promis să se implice la soluționarea unor doleanțe ale colegilor literați.
Proiectul cultural „Dialoguri culturale la Casa Scriitorilor” este organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova și Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, cu susținerea financiară din Fondul Național al Culturii în Republica Moldova.
Consemnare: Nicolae RUSU.
Reportaj foto: Dragoș COJOCARU.