Fondată in 1920

CAMPANIA NAȚIONALĂ DE PROMOVARE A LECTURII „SĂ CITIM ÎMPREUNĂ!” (EDIȚIA A XV-A)

(13 februarie 2026)

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” a lansat, pe 13 februarie 2026, ediția a XV-a a Campaniei Naționale de promovare a lecturii „Să citim împreună!”, desfășurată sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova și în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova (USM).

Manifestarea a fost moderată de directoarea instituției, Eugenia BEJAN, care a subliniat că scopul campaniei este promovarea unor cărți valoroase semnate de autori contemporani autohtoni, volume cu mesaj educativ, dar și lucrări care aduc în prim-plan istoria noastră, încă prea puțin cunoscută. În acest sens, Eugenia BEJAN a accentuat importanța faptului ca tânăra generație să descopere, prin intermediul literaturii, într-un mod atractiv și emoționant, atât momentele de glorie ale neamului nostru, cât și tragediile și dramele care l-au marcat de-a lungul timpului.

În continuare, au fost prezentate cele șase titluri de carte selectate pentru ediția Campaniei din anul 2026: „Ha-ra-ba-bu-ră fără măsură” de Claudia PARTOLE, „Codul bunelor maniere” de Ianoș ȚURCANU, „Bunica Liuba, atoateștiutoarea” de Radmila POPOVICI, „Totul va fi bine” de Maria IVANOV, „Aicea-i și raiul și iadul. Republica Moldova: un veac de istorie trăită” de Paula ERIZANU, „Patimile după Iov” de Val BUTNARU.

Au urmat mesajele invitaților, inclusiv din partea Ministerului Culturii și a USM, dar și momente de lectură și prezentări realizate de elevi de la Școala de Arte „Valeriu Poleakov”, Liceul „Alexandru Ioan Cuza”, Cercul Teatral „Argonauții” (din cadrul LT „Mircea Eliade”), LT „Gheorghe Asachi”, LT „Mircea Eliade”.

Marcela NISTOR, secretară de stat al Ministerului Culturii, a subliniat în discursul său dragostea pe care scriitorii o dăruiesc prin cărțile lor, exprimând convingerea că această dăruire contribuie la construirea unei lumi mai pline de iubire. Totodată, a menționat că Ministerul Culturii va continua să sprijine acest proiect și alte inițiative dedicate promovării lecturii.

Ivan PILCHIN, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, a mulțumit Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” pentru parteneriatul constant, precum și Ministerului Culturii pentru susținerea continuă a promovării lecturii. De asemenea, a felicitat autorii incluși în Campanie, subliniind că volumele selectate invită nu doar la o lectură captivantă, ci și la dialog și reflecție asupra memoriei istorice și responsabilității civice, contribuind la coeziunea comunității de cititori și cetățeni.

Fiecare moment artistic a fost completat de intervențiile autorilor prezenți la eveniment: Claudia PARTOLE, Ianoș ȚURCANU, Radmila POPOVICI, Maria IVANOV și Val BUTNARU. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai editurilor (Iulian CIOCAN, Moni STĂNILĂ), care au vorbit despre rolul publicării de carte pentru copii și tineri.