CAFENEAUA LITERARĂ LA CASA SCRIITORILOR | TRILOGIA BASARABEANĂ A LUI VAL BUTNARU

La 17 iulie 2026, pe terasa Casei Scriitorilor din Chișinău, a avut loc o nouă ediție a proiectului cultural „Cafeneaua literară la Casa Scriitorilor”, având drept generic „Trilogia basarabeană a lui Val Butnaru”. Întâlnirea, organizată de Uniunea Scriitorilor din Moldova, a prilejuit un dialog amplu între scriitori, critici literari, cercetători și profesori despre romanele „Patimile după Iov”, „Insomnia” și „Delirtango”, despre legăturile tematice și simbolice dintre ele, precum și despre modul în care proza lui Val Butnaru reflectă istoria, memoria și dramele umane ale spațiului basarabean.

Discuția a fost moderată de prozatorul și eseistul Vitalie Ciobanu, care a conturat de la început principalele direcții ale dezbaterii și a situat cele trei romane în ansamblul creației lui Val Butnaru. Moderatorul a evocat profilul polivalent al autorului (prozator, dramaturg, jurnalist și realizator al emisiunii „Vânturile, valurile”) și a propus examinarea raportului dintre literatură și istorie, dintre valoarea estetică a operei și capacitatea ei de a păstra mărturia unei epoci. În această perspectivă, romanele lui Val Butnaru pot fi citite concomitent ca romane istorice și psihologice, dar și ca ample fresce sociale, în care destinele individuale se intersectează cu marile fracturi ale istoriei.

Vitalie Ciobanu a atras atenția și asupra mitului fraților inamici, recognoscibil în structura unor conflicte din trilogie și proiectat pe fundalul arhetipal al relației dintre Cain și Abel. Referindu-se la diversitatea registrelor narative, el a remarcat posibilitățile de transpunere cinematografică ale prozei lui Val Butnaru, evocând „Patimile după Iov” ca materie pentru un serial de anvergură, iar „Delirtango” ca pe un thriller cu o puternică tensiune narativă.

Val Butnaru a vorbit despre caracterul convențional al denumirii de trilogie, explicând legăturile, dar și autonomia celor trei cărți. Autorul a invocat unele dintre modelele literare care i-au orientat scrisul și a reflectat asupra felului în care un proiect inițial mai apropiat de structura unei dilogii a ajuns să se extindă într-un ciclu romanesc. El și-a definit cărțile drept romane cu tentă istorică, întemeiate însă, înainte de toate, pe nevoia de a spune o poveste memorabilă. Pentru Val Butnaru, literatura nu trebuie subordonată unor obligații exterioare, chiar atunci când se apropie de evenimente istorice dramatice. Scrisul pornește din plăcerea construirii unei povești, din libertatea ficțiunii și din căutarea unei formule stilistice capabile să transforme realitatea în experiență artistică. Autorul s-a referit, în acest context, la dificultatea de a împăca adevărul documentar cu libertatea imaginației, precum și la rolul stilului în integrarea faptelor istorice într-o narațiune credibilă și captivantă.

Criticul literar Eugen Lungu a plasat opera lui Val Butnaru în contextul evoluției prozei basarabene din ultimele decenii. El a reamintit una dintre previziunile sale critice formulate în anul 1999, potrivit căreia proza basarabeană urma să abordeze tot mai des temele multă vreme tabuizate sau marginalizate: colonizarea, foametea organizată, deportările și rusificarea. În perioada sovietică, asemenea subiecte fuseseră fie interzise, fie prezente numai în forme aluzive și camuflate.

Eugen Lungu a amintit că tema deportărilor putea fi întrezărită, în forme indirecte, în literatura unor autori precum Ion C. Ciobanu și Petru Cărare, dar și în publicistica literară a lui Serafim Saka, în timp ce despre foamete se vorbise fragmentar sau aluziv în creația lui Ion Druță, Ariadna Șalari și, mai târziu, în cercetările și mărturiile editate de Larisa Turea. În opinia sa, literatura de după 1990 a început să exploreze tot mai insistent „partea negativă a realității”, iar Val Butnaru este unul dintre autorii care au înțeles că asemenea teme trebuie nu doar documentate, ci și asumate artistic.

Cele trei romane alcătuiesc, potrivit criticului, o vastă narațiune despre istoria Basarabiei, desfășurată pe o perioadă îndelungată și articulată prin destine individuale. Eugen Lungu a remarcat, de asemenea, împletirea mitologiei cu fantasticul în opera lui Val Butnaru, invocând în acest sens și romanul „Călăuza tibetană”, ca exemplu al disponibilității autorului pentru interferențe între real, imaginar și simbolic.

Criticul și istoricul literar Mircea V. Ciobanu a insistat asupra dublei funcții (istorică și estetică) a romanelor lui Val Butnaru. Lectura lor poate deveni un punct de plecare pentru aprofundarea unor perioade despre care cititorii cunosc puțin, mai ales atunci când informația oferită de manualele de istorie rămâne sumară. Proza lui Val Butnaru trezește curiozitatea față de secolul al XIX-lea și față de alte epoci decisive pentru constituirea identității basarabene, fără a transforma romanul într-o lecție de istorie.

Mircea V. Ciobanu a evidențiat prezența unor prototipuri reale și istorice în construcția personajelor, dar și libertatea cu care acestea sunt reconfigurate în interiorul ficțiunii. El a remarcat jocul cu timpul, alternarea planurilor narative și apropierea de unele modele ale literaturii latinoamericane. Experiența dramaturgului Val Butnaru este vizibilă, în opinia criticului, în caracterul scenic al unor episoade, în dinamica dialogurilor și în teatralitatea construcției romanești.

Poeta și cercetătoarea Margareta Curtescu a definit cele trei volume drept romane necesare timpului nostru, întrucât contribuie la reașezarea cititorului în memoria colectivă și la reconstituirea unui traseu istoric marcat de rupturi, traume și discontinuități. Deși descind din tradiția romanului istoric clasic, cărțile lui Val Butnaru depășesc formula documentară prin complexitatea ficțiunii și prin libertatea construcției artistice. Margareta Curtescu a subliniat abilitatea autorului de a camufla documentul istoric în țesătura narațiunii. În raportul dintre document și ficțiune, predomină cel de-al doilea element: imaginația auctorială preia datele istoriei, le reorganizează și le integrează într-un spațiu artistic guvernat de propriile valori, sensibilități și tensiuni.

Un loc aparte în intervenția Margaretei Curtescu l-a ocupat analiza personajelor feminine. Ea a identificat mai multe ipostaze ale femininului: feminitatea frumoasă, demnă și volitivă, apropiată de imaginea eternului feminin; femininul derizoriu; femininul tragic; precum și feminitatea agresată de istorie, fragilă și vulnerabilă în fața intemperiilor timpului. Femeile din romanele lui Val Butnaru apar adesea ca ființe lipsite de protecție în fața violenței sociale și istorice, dar capabile să păstreze, chiar și în condiții-limită, demnitatea, memoria și continuitatea vieții.

Profesoara Marta Friptu a examinat posibilitățile valorificării romanelor în școală, făcând distincție între lectura de plăcere și lectura didactică. Ea a observat că multe dintre poveștile evocate de Val Butnaru sunt recognoscibile pentru generațiile care le-au auzit de la părinți și bunici, însă devin tot mai puțin familiare tinerilor îndepărtați de rădăcinile și de istoria propriilor familii.

În această privință, trilogia poate contribui la reconstruirea legăturii dintre tânăra generație și experiențele comunității din care provine. Marta Friptu a interpretat romanele ca expresie a preocupării autorului de a edifica o etică a memoriei și a neuitării. Prin destine, imagini și reprezentări ficționale, cititorul este invitat să înțeleagă că trecutul nu constituie un decor îndepărtat, ci continuă să modeleze identitatea, comportamentele și alegerile oamenilor de astăzi.

Prozatorul și criticul literar Iulian Ciocan a urmărit raportul dintre umor și grotesc în scrisul lui Val Butnaru, care contribuie la nuanțarea răului și la evitarea unei reprezentări uniforme sau excesiv solemne a evenimentelor tragice. Ele introduc distanță critică, scot la iveală absurdul unor situații istorice și permit personajelor să-și păstreze umanitatea chiar în împrejurări dramatice.

Iulian Ciocan l-a caracterizat pe Val Butnaru drept un scriitor consacrat, cu o operă bine conturată, capabil să susțină proiecte narative de durată. Cele trei romane își păstrează autonomia, dar sunt reunite prin conexiuni tematice, istorice și simbolice, prin claritatea construcției și a discursului. Criticul a evidențiat calitatea de povestitor a autorului și capacitatea acestuia de a spune ceva esențial despre spațiul basarabean într-o formulă accesibilă, alertă și captivantă. El a remarcat și necesitatea unei promovări susținute a unor asemenea cărți, bazată pe cooperarea dintre autor și editură, pentru ca literatura valoroasă să ajungă la un public cât mai larg.

În cadrul dialogului a intervenit și poetul Arcadie Suceveanu, care a vorbit despre Val Butnaru ca despre un scriitor redutabil și prolific. El a apreciat consecvența autorului, amploarea proiectelor sale și nivelul constant al scrisului, subliniind că opera sa se impune prin calitate, forță narativă și capacitatea de a transforma teme istorice majore în literatură autentică.

Editorialistul și scriitorul Nicolae Negru a propus o reflecție asupra perspectivei din care este reprezentată istoria și asupra relativismului moral ce poate apărea în interpretarea faptelor și a comportamentelor umane. El a atras atenția că romanele permit mai multe perspective de lectură și că personajele nu pot fi reduse întotdeauna la categorii morale rigide. În contexte istorice instabile, alegerile individuale sunt influențate de frică, supraviețuire, oportunism, loialitate sau compromis, iar literatura are posibilitatea de a reda această complexitate fără a simplifica adevărul uman.

La finalul întâlnirii, Vitalie Ciobanu a citit poemul inclus în romanul „Insomnia”.

Ediția din 17 iulie 2026 a proiectului cultural „Cafeneaua literară la Casa Scriitorilor” a fost organizată de Uniunea Scriitorilor din Moldova, cu suportul Ministerului Culturii al Republicii Moldova, în parteneriat cu Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, Jurnal TV, TVR Moldova, Radio Chișinău și „Revista literară”.

Consemnare: Ivan Pilchin.

Reportaj fotografic: Dragoș Cojocaru.