Pe 13 martie 2026, la sediul Uniunii Scriitorilor din Moldova, s-a desfășurat o nouă ediție a proiectului cultural „Cafeneaua literară la Casa Scriitorilor”, consacrată centenarului poetului Leonid DIMOV.
Ediția a fost prilejuită de dubla semnificație aniversară a anului 2026: 100 de ani de la nașterea lui Leonid Dimov, 70 de ani de la debutul său absolut și 60 de ani de la debutul său editorial. Discuția a vizat imaginarul oniric al poetului, inconfundabila sa formulă poetică, precum și actualitatea lecturii și receptării creației sale în contextul literaturii contemporane.
Întâlnirea a fost moderată de Teo CHIRIAC, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, care, în deschiderea evenimentului, a propus o succintă contextualizare biobibliografică a operei lui Leonid Dimov, evocând totodată principalele momente ale receptării critice a poeziei sale și de redescoperire a autorului în perioada de după 1989.
În intervenția sa, Mircea V. CIOBANU, criticul literar și redactorul-șef al Editurii „Știința”, s-a referit la universul poetic al lui Leonid Dimov, insistând asupra filiațiilor estetice care îl apropie de parnasianism și de suprarealism. Totodată, criticul literar a evidențiat faptul că Leonid Dimov a anticipat, sub anumite aspecte, sensibilitatea și libertatea de expresie ale optzecismului.
Arcadie SUCEVEANU a evocat propriul moment de descoperire a poetului în anii studenției de la Cernăuți, subliniind că lectura lui Leonid Dimov presupune o anumită pregătire, necesară pentru înțelegerea limbajului său neologic și a personajelor sale fulambulești, aflate la confluența dintre ludic, grotesc și fantastic. Scriitorul a remarcat că discursul poetic dimovian se construiește într-un spațiu de tensiune fertilă între vis și realitate, luciditate și delir, autorul fiind, deopotrivă, un tălmăcitor și un creator de vise. De asemenea, Arcadie Suceveanu a salutat apariția ediției critice în două volume a operei lui Leonid Dimov, publicate de Editura „Știința” în anul 2023, apreciind-o drept un act de recuperare și restituire necesară a unui poet născut în spațiul basarabean și multă vreme marginalizat în perioada comunistă.
În cadrul discuțiilor, Ivan PILCHIN a pus în lumină posibile afinități între poetica lui Leonid Dimov și aceea a unor mari poeți latino-americani ai secolului al XX-lea, precum Jorge Luis Borges sau César Vallejo, observând totodată sincronii semnificative între aparițiile editoriale ale lui Dimov, barocul luxuriant al limbajului său și climatul estetic al realismului magic. Intervenția sa a adus în atenție și dificultatea traducerii poeziei dimoviene, a cărei fascinație rezidă tocmai în densitatea expresivă și în mobilitatea sensurilor.
La rândul său, Irina NECHIT a remarcat caracterul absolut liber și subversiv al poeziei lui Leonid Dimov, pledând pentru redescoperirea acestei opere de către noile generații de scriitori și cititori. Nicolae RUSU a evocat, într-o notă personală, propriul parcurs de apropiere de creația poetului, confirmând forța de seducție și de durată a unei opere care continuă să provoace și să inspire.
Prin această ediție a „Cafenelei literare la Casa Scriitorilor”, Uniunea Scriitorilor din Moldova a reafirmat importanța readucerii în atenția publicului a marilor autori ai literaturii române și a încurajării dialogului critic în jurul unor opere care își păstrează prospețimea, complexitatea și puterea de inspirație.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Editura „Știința”, TVR Moldova, Radio Chișinău și „Revista literară”.
Consemnare: Ivan PILCHIN.
Reportaj fotografic: Dragoș COJOCARU.