ALECU DONICI – 220 DE ANI DE LA NAȘTERE

Alexandru (Alecu) Donici (19 ianuarie 1806, Bezeni (azi Donici), Orhei – 20 octombrie 1865, Piatra-Neamț) a fost fabulist și traducător român. S-a născut în familia clucerului Dimitrie Donici și a Elenei (născută Lambrino). Tatăl era frate cu „pravilistul” Andronachi Donici și rudă cu părinții lui Alecu Russo.

Prin mijlocirea lui I.A. Capodistria, om de stat și diplomat al Rusiei, însărcinat cu conducerea Basarabiei, se înscrie în 1819 la Corpul de cadeți nr. 1 din Petersburg. În 1825 își încheie studiile cu gradul de sublocotenent. Slujește într-o unitate militară din sudul Basarabiei, iar în 1826 se retrage din armată și revine acasă. Participă la combaterea ciumei (1829-1830) și îndeplinește funcția de asesor la Judecătoria regională a conștiinței.

Se dedică literaturii, traducând din I.A. Krîlov și A.S. Pușkin. În 1835, îl cunoaște pe C. Negruzzi, venit la Chișinău, iar în toamna aceluiași an emigrează în Moldova de peste Prut, unde aderă la mișcarea culturală pașoptistă. Activează ca funcționar la Epitropia școlilor, asesor al Curții de Apel și membru al divanului obștesc; contribuie la dezvoltarea învățământului, presei și teatrului național. Colaborează la periodice precum „Dacia literară”, „Albina românească”, „Propășirea”, „Zimbrul”, „România literară”, „Curierul românesc” etc.

Publică două cărți de „Fabule” (1840; ed. a 2-a, partea I–II, Iași, 1842), care se bucură de mare popularitate și sunt apreciate de V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, Al. Hîjdău ș.a. Mihai Eminescu îl numește: „Donici – cuib de-nțelepciune”.

În activitatea sa intră și prologul unei comedii în versuri, „Guraleiul”. În traducere, semnează poemul „Țiganii” de A.S. Pușkin (1837) și, împreună cu Negruzzi, tălmăcește volumul „Satire și alte poetice compuneri” de prințul Antioh Cantemir (1844; 1858). Mai traduce nuvela lui O. Senkowski „Toată viața femeiască în câteva ceasuri” (1840), povestirea „Tunsul” de A.F. Veltman (în „Calendar pe anul 1845”), un fragment din studiul monografic al lui A.I. Zașciuc „Marea Neagră și împrejurimile ei” (în „Calendar pe anul 1855”), precum și „Informații despre eparhia din Chișinău” (1863).

Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău dispune de cartea „Fabule” (Iași, 1840), precum și de alte ediții rare ale operei fabulistului.

Receptarea lui critică a lui Alecu Donici începe devreme, într-un cadru academic: în 1870, G. Sion îi consacră un studiu despre viață și operă în „Analele Societății Academice Române”. De aici înainte, Donici este citit tot mai des prin prisma genului pe care l-a practicat: Th.D. Speranția, la începutul anilor 1890, discută fabula și fabuliștii români, iar în jurul lui 1900 Gh. Ghibănescu îl cercetează într-un context literar de epocă, alături de Alexandrescu.

În secolul XX, o linie importantă urmărește raporturile și filiațiile lui Alecu Donici, mai ales în relație cu I.A. Krîlov și cu mediul cultural din care a tradus. În același timp, Donici este integrat într-o perspectivă mai largă a „legăturilor literare”: E.M. Dvoicenko-Markova îl pune în dialog cu Negruzzi (1966), iar I. Osadcenco îl așază în cadrul relațiilor moldo-ruso-ucrainene din secolul al XIX-lea (1977).

În paralel, se construiește și o receptare de tip sinteză și canon: apar antologii și studii despre fabula românească, Donici intră constant în volume de istorie literară, precum și în lucrări de exegeză critică (D. Popovici, I. Rotaru). Totodată, se consolidează și infrastructura documentară a receptării: V. Kocetkov publică „materiale noi” despre Donici (1958), Gh. Cincilei și V. Ciocanu alcătuiesc indicele bibliografic „Donici – cuib de-nțelepciune” (1968), iar V. Ciocanu continuă cu documente și contribuții istorico-literare (1974; 2001). Până și lectura pedagogică are un loc propriu, prin volumul L. Ciobanu despre creația lui Donici în școală (1981).

Într-o altă treaptă, sintezele lui M. Cimpoi îl reiau mai târziu (1997; 2010), semn că numele lui Donici rămâne activ în memoria critică, atât ca autor, cât și ca punct de referință pentru istoria fabulei și pentru rețeaua de relații literare a secolului al XIX-lea.

Un semn al continuității interesului scrierile lui Alecu Donici este cea mai recentă ediție a „Operelor” sale, apărută la Editura „Știința” din Chișinău, în 2019, în colecția „Moștenire”. Ediția a fost îngrijită de Mihai Papuc și are un studiu introductiv „Alecu Donici, azi” semnat de dr. hab. Maria Șleahtițchi. Volumul cuprinde operele originale ale autorului (fabule și poezii publicate în timpul vieții în volume și periodice, plus câteva texte postume: un fragment dramatic în versuri și două fabule) și traduceri. La traducerile deja cunoscute din A.S. Pușkin și Antioh Cantemir se adaugă patru texte publicate pentru prima oară: „Toată viața femeiască în câteva ceasuri” de Osip Senkowski, două texte ale lui A.I. Zașciuc despre „Marea Neagră și împrejurimile ei” și „Eparhia Chișinăului”, precum și un fragment din memoriile căpitanului francez Jacques Moreau de Brasey, cu referință la bătălia de la Stănilești pe Prut (1711). Volumul este însoțit de un tabel cronologic, se încheie cu note și comentarii la texte și include o secțiune de iconografie, care completează informația despre scriitor și opera sa.

[În imagine: bustul lui Alecu Donici pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Chișinău, dezvelit în anul 1957; sculptor – Iosif Cheptenaru.]