„Limba română – limba în care ne naștem, în care visăm, iubim, făurim și ne stingem în liniște – este la fel de vitală pentru noi, cum este lumina pentru ochi, aerul pentru plămâni și sângele pentru inimă. Iar frumosul, binele și adevărul, exprimate cu ajutorul cuvintelor sale, ne fortifică spiritul, ne întărește ființa, ne lansează sufletul.
Scriind corect și vorbind frumos limba română, demonstrăm lumii întregi – dar, în primul rând, ne demonstrăm nouă înșine – că existăm și că aparținem (geografic, istoric, spiritual) aceluiași spațiu sacru – spațiul neamului românesc. Vorbind și scriind românește, – omul de litere, artistul de teatru, profesorul de la catedră –, transmit viitoarelor generații valorile noastre perene (cultura, arta și literatura), contribuind la îmbunătățirea patrimoniului național, european și universal.
Limba română oferă tuturor vorbitorilor ei câte un bon de tezaur spiritual. Asemenea talanților biblici, acest bon de tezaur urmează a fi înmulțit și păstrat, zi de zi, cu hărnicie, cu dragoste, cu sfințenie. Ori, în lipsa lui ne putem oricând trezi fără identitate, fără neam, fără țară. Iar, în lipsa acestora, mă întreb, ce rost ar mai avea existența noastră în lume.
Limba română e limba noastră maternă. Cu ea și prin ea comunicăm peste vremuri, cu strămoșii, cu astrele, cu Dumnezeu. Limba română este ușa prin care putem intra în veșnicie. Atenție: de fiecare dintre noi depinde dacă vom fi muritori sau nemuritori.”
Teo CHIRIAC, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, redactor-șef al „Revistei literare”
