La 15 noiembrie 2026 se împlinesc 105 ani de la nașterea poetului, publicistului, traducătorului și profesorului Vasile Levițchi.
Vasile Levițchi s-a născut în satul Carapciu, județul Storojineț, în Bucovina. A urmat Școala Pedagogică din Cernăuți, pe care a absolvit-o în 1948, apoi Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți. A activat ca profesor de limba română și director în mai multe școli din nordul Bucovinei. Între 1969 și 1975, a fost conferențiar și lector superior la Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității de Stat din Cernăuți.
O parte importantă a activității sale a fost legată de presa culturală. A fost redactor-șef al ziarului „Zorile Bucovinei” și a colaborat, de-a lungul anilor, cu publicații precum „Basarabia”, „Contrafort”, „Literatura și arta”, „Flux”, „Plai românesc”, dar și cu reviste și ziare din Suceava, Iași și București.
Parcursul său profesional a fost marcat și de atitudinea constantă în apărarea identității românești și a valorilor culturale și morale. Din cauza acestei poziții, autoritățile sovietice l-au constrâns să părăsească atât catedra universitară, cât și redacția ziarului. În 1989, a devenit președinte fondator de onoare al Societății „Mihai Eminescu” din Cernăuți. În 1991, s-a stabilit la Chișinău.
Debutul editorial are loc în 1959, cu volumul „Versuri”. Au urmat cărțile „Grâu și cântec” (1962), „Poezii” (1963), „La izvoarele Siretului” (1966), „Mărturisiri în drum” (1966), „Preludiul primăverii” (1969), „Inima iarăși...” (1972), „Întârzieri de-o viață” (1982), „Se destramă o noapte albă” (1985), „Adaos la cartea de vise” (1989), „Cerul încă nesfărâmat” (1996) și „Punte spre un mal inexistent” (1997).
Vasile Levițchi a cultivat și proza umoristică. Volumele „O, sfântă naivitate” (1973) și „Centrul covrigului” (1992) reunesc schițe și povestiri în care observația cotidiană este filtrată prin ironie, umor și spirit critic.
Poezia sa este legată de memoria locurilor natale, de Bucovina, de istorie și de conștiința apartenenței la un neam și la o cultură. În volumele din ultimele decenii ale creației, reflecția asupra identității, destinului colectiv și memoriei istorice devine tot mai accentuată. Criticul Dumitru Apetri observa că eroul liric al lui Vasile Levițchi caută să recupereze aspectele ignorate ale identității naționale și privește retrospectiv spre genealogia neamului.
Vasile Levițchi a avut și o activitate susținută de traducător. A tălmăcit în limba română opere de Lev Tolstoi, Leonid Leonov, Andrei Platonov, Aleksei Tolstoi, Lesia Ukrainka și alți autori.
Pentru activitatea sa literară și culturală a fost distins cu titlul de Maestru Emerit în Arte, cu Ordinul „Gloria Muncii”, cu premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova și ale Societății literare „Iancu Flondor” din Rădăuți, precum și cu Premiul „Bacovia”.