Fondată in 1920

ȘEDINȚA CONSILIULUI USM DIN 17 IUNIE 2026

(20 iulie 2026)

La 17 iunie 2026, a avut loc ședința Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova, consacrată examinării unor subiecte privind primirea noilor membri, acordarea premiilor literare, promovarea patrimoniului cultural și reprezentarea USM în cadrul Premiului Național.

Consiliul a examinat Raportul Comisiei de validare privind dosarele depuse pentru aderarea la Uniunea Scriitorilor din Moldova și a aprobat primirea a șapte noi membri: Olesea GÎRLEA, Vasile GRIBINCEA, Natalia HARITON, Valeriu JEREGHI, Adelina LUNGU (LABIC), Adrian NIȚĂ și Ștefan SUSAI. O parte dintre noii membri au participat la ședință și au prezentat succint activitatea lor literară și profesională. Consiliul le-a adresat felicitări și le-a urat succes în activitatea de creație.

În continuare, a fost prezentată decizia Juriului pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru anul literar 2025. Consiliul a aprobat rezultatele jurizării, precum și acordarea unor premii speciale scriitorilor Simion SINHANI și Irina NECHIT. Au fost stabilite și Premiile Consiliului USM: Premiul „Opera omnia” – Ștefan HOSTIUC; Premiul de Excelență – Constantin CHEIANU; Premiul „Relații culturale” – Adrian CIUBOTARU.

În cadrul ședinței, Consiliul a susținut și inițiativa înaintării unui demers privind acordarea post-mortem a Medaliei „Mihai Eminescu” poetului Vasile TĂRÂȚEANU.

Un alt subiect examinat a vizat instalarea busturilor scriitorilor Nicolae DABIJA și Leonida LARI pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău. Membrii Consiliului au discutat despre importanța păstrării coerenței valorice și estetice a acestui spațiu cultural și despre necesitatea elaborării unui regulament privind completarea Aleii Clasicilor. Propunerea privind instalarea celor două busturi a fost aprobată.

Consiliul a examinat, de asemenea, candidaturile pentru Premiul Național 2026. În urma procedurii de vot prevăzute de regulamentul intern, a fost desemnată candidatura scriitoarei Claudia PARTOLE, care urmează să fie înaintată Comisiei pentru decernarea Premiului Național.