Fondată in 1920

Ne-a părăsit Paul Goma

25 martie 2020

Paul Goma s-a născut pe 2 octombrie 1935, în satul Mana, raionul Orhei. În urma cedării Basarabiei, familia Goma s-a refugiat în România, unde, pentru că a criticat regimul comunist, a fost arestat și torturat de Securitate.

În luna martie a anului 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. În noiembrie 1977, lui Paul Goma, soției și copilului lor le este retrasă cetățenia română, fiind expulzați din țară. Paul Goma a mers la Paris și a cerut azil politic. De acolo, Paul Goma c continuat să lupte împotriva regimului comunist și a lui Nicolae Ceaușescu.

Exilat, Paul Goma a scris și publicat la Paris ''Culoarea curcubeului '77 - Cutremurul oamenilor'', care a fost publicat în România în 1990, la Editura Humanitas. Dintre cele peste patruzeci de volume, amintim: ''Gherla'' (1976), ''Patimile după Piteşti'' (1990), ''Ura noastră cea de toate zilele'' (1992), ''Sabina'' (1993), ''Roman intim'' (1994), ''Justa'' (1995), ''Scrisuri. 1972-1998'' (2000) - care cuprinde articole, scrisori, pagini de jurnal, dialoguri. Multe cărți semnate de Paul Goma au fost traduse în franceză, germană, olandeză, suedeză, italiană ș.a.

Într-un interviu pentru Radio România Cultural, preluat de pe site-ul RFI, Paul Goma spunea: "Eu am fost un purtat de valurile istoriei. Eu nu am fost un revoltat, ci doar unul care a suportat ca basarabean, ca refugiat şi ca o persoană normală, care în momentul în care auzea sau i se spunea ceva care nu îi convenea sau i se părea că este neadevărat spunea: ba, nu e adevărat."

ÃŽn anul 2018, Uniunea Scriitorilor din Moldova i-a acordat Premiul Opera Omnia.

Basarabia, cu oamenii ei, va rămâne în conștiința multora un spațiu deosebit mulțumită omului, dizidentului și scriitorului Paul Goma.

Dumnezeu să-l odihnească!

Uniunea Scriitorilor din Moldova