La 11 octombrie 2026 s-au împlinit 90 de ani de la nașterea poetului, publicistului și traducătorului Mihail Ion Ciubotaru (11 octombrie 1936 – 29 iunie 2016), născut în satul Nicoreni, raionul Bălți.
A absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău în 1958. În anii următori, a activat în presa literară și culturală, în calitate de redactor, secretar de redacție și redactor-șef adjunct la publicațiile „Tânărul leninist”, „Tinerimea Moldovei”, „Moldova” și „Literatura și Arta”. Din 1979, a fost consilier literar la Uniunea Scriitorilor din Moldova.
Debutul său literar se produce în 1957, când publică un ciclu de versuri în ziarul „Tinerimea Moldovei” și este prezentat în volumul colectiv „Glasuri tinere”. Debutul editorial propriu-zis este legat de volumul „Linia” (1973), prin care poetul își conturează profilul liric și temele care vor reveni în cărțile următoare: raportul dintre om și timp, responsabilitatea individuală, relația cu lumea concretă, memoria, sentimentul apartenenței și reflecția asupra existenței.
Un episod aparte în biografia sa literară îl constituie apariția volumului „Temerea de obișnuință” (1977). În urma unui denunț, cartea a fost retrasă din librării și biblioteci, iar autorului i-a fost suspendat pentru o perioadă dreptul la semnătură. Volumul aborda, într-o formulă lirică și reflexivă, raportul dintre istorie, existența cotidiană și sentimentul neliniștii într-un mediu social marcat de stagnare și conformism. Cartea va fi revalorificată ulterior, iar în 1992 va fi distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova.
După „Linia” și „Temerea de obișnuință”, Mihail Ion Ciubotaru publică volumele „Întoarcerea către leagăn” (1981), „Punct de sprijin” (1982), „Te ține minte iarba” (1984), „Răsai” (1986), „Un loc în vreme” (1989), semnat cu pseudonimul Mihail Nicoreanu, „Noi, picătura de sânge” (2002) și „Viața fulgerului” (2004). Volumul „Răsai” a fost distins, în 1986, cu Premiul Comitetului pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți.
Poezia sa este construită adesea pe observația directă a realității, pe succesiunea unor imagini firești, mai puțin orientate spre spectaculosul metaforic și mai mult spre reflecție și tensiune interioară. În lectura criticului Ion Gheorghiță, lirica lui Mihail Ion Ciubotaru își extrage sensurile din „decupările” realității și din raportarea responsabilă a individului la lume. În această perspectivă, poezia devine un spațiu al asumării și al lucidității, în care experiența cotidiană este transformată în reflecție morală.
Mihail Ion Ciubotaru a cultivat și literatura pentru copii. Volumele „La bunici” (1972), „Grădina” (1974), „Întrebarea” (1984) și „Toboșarul” (1987) se adresează cititorului tânăr și completează o activitate literară desfășurată pe parcursul mai multor decenii.
O altă componentă a activității sale este traducerea literară. A tradus în limba română „Evgheni Oneghin” de Aleksandr Pușkin, precum și versuri de Andrei Voznesenski, Saadi, Abai, Mahtumculi, Radovan Zogović, Miroslav Válek și alți autori. Prin aceste traduceri, a contribuit la circulația în spațiul românesc a unor texte aparținând unor tradiții literare diferite.
De-a lungul timpului, creația sa a fost comentată de critici și istorici literari precum Mihai Cimpoi, Andrei Țurcanu, Ion Gheorghiță, Mihail Dolgan, Anatol Hropotinschi, Tudor Palladi, Nicolae Rusu și alții. Critica a remarcat caracterul reflexiv al poeziei sale, orientarea spre problematica morală și civică, legătura constantă dintre experiența individuală și realitatea socială.
Pentru activitatea sa literară, Mihail Ion Ciubotaru a fost distins cu mai multe premii și decorații. În 2010, i-a fost conferit „Ordinul Republicii”.