ION VATAMANU – 85

Pe data de 1 mai 2022, poetul, publicistul, traducătorul, omul politic și savantul Ion Vatamanu (1937-1993) ar fi împlinit 85 de ani de la naștere.

S-a născut în comuna Costiceni, județul Hotin (azi regiunea Cernăuți, Ucraina). Studiază la Facultatea de Chimie a Universității de Stat din Chișinău (1955-1960). În 1962, debutează editorial cu placheta de versuri „Primii fulgi” (Cartea Moldovenească), prefațată de Nicolai Costenco. Prin textele incluse în acest volum, Ion Vatamanu a impus o formulă poetică nouă, deosebită de poezia acelei perioade. Urmează placheta „Monologuri” (Cartea Moldovenească, 1964), cartea pentru copii „Aventurile lui Atomică” (1966), volumele de versuri „La mijlocul ierbii” (Lumina, 1967), „Liniștea cuvintelor” (Cartea Moldovenească, 1971), „Ora păsării” (Cartea Moldovenească, 1974), „De ziua frunzei” (Literatura Artistică, 1977), „Iubire de tine” (Literatura Artistică, 1981), volumele de eseuri „Viața cuvântului” (1980), „A vedea cu inima” (Literatura Artistică, 1984) ș.a. În 1982, la Editura „Literatura Artistică” urma să fie tipărit volumul de versuri „De pe două margini de război”, cu ilustrații de Igor Vieru, dar a fost dat la cuțit, autorul fiind învinuit de „acțiuni subversive” împotriva puterii de stat.

A tradus din poezia lui Walt Whitman, Robert Frost, Janis Rainis etc. Publică traduceri din poeți elini (volumul „Umbra lui Homer”, 1972), „Poezia negrilor americani” (1973), antologia „Poezie americană” (Literatura artistică, 1977).

Din 1973, activează în calitate de șef de laborator la Institutul de Chimie al Academiei de Științe a Moldovei, funcție pe care o deține până la sfârșitul vieții. În anii de activitate academică Ion Vatamanu semnează peste 150 de lucrări științifice în domeniul chimiei analitice și este autor a cinci brevete în domeniul oscilopolarografiei. O parte din metodicile sale vor fi aplicate în agricultură și industrie.

Din 1989 până 1991, alături de Leonida Lari, Ion Vatamanu face parte din echipa de conducere a ziarului „Glasul” (primul ziar cu grafie latină în Republica Moldova). În perioada 1991-1993, activează în funcție de director al revistei literare „Columna”.

În 1990, este ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova și desemnat președinte al Comisiei Parlamentare pentru Cultură și Culte. În această funcție, elaborează proiectul ansamblului monastic „Căpriana”. În 1992, i se conferă titlul onorific „Maestru al Literaturii”.

La 1 mai 1997, un basorelief cu imaginea poetului este dezvelit pe frontispiciul clădirii Institutului de Chimie al Academiei de Științe a Moldovei.

DOSAR CRITIC:

„Poezia lui Vatamanu este, esențialmente, o poezie a întâmplărilor, vârstelor și stărilor sufletului, a sărbătorilor („când ora păsării e senină”) și învolburărilor dramatice (când apare pasărea bună și pasărea rea într-un singur „cuib”). Ea are o desfășurare ciclică, în secvențe și momente dispuse fragmentar, pe un fir al mărturisirii discontinui, care imită cursul monoton al existenței cotidiene”. (Mihai CIMPOI)

„În general vorbind, Ion Vatamanu a perceput poezia nu ca „artă”, ci ca „extază”, nu ca literaturizare deontologică, ci ca aventură ontologică. Poemele sale nu sunt nici metaforice, nici elitiste, ele fiind emanația unei stări de cântec permanent(izat)e, traduse prin simbolul „Pasăre Eu”. (Arcadie SUCEVEANU)

„Ion Vatamanu este un profil bine conturat în Istoria literaturii noastre, e o sensibilitate discretă, un temperament contemplativ, cu gestul calm și privirea gravă, mereu plină de căldură sufletească. Opera sa poetică vine astăzi să confirme o modalitate a liricii care se părea că e mai puțin aptă să exprime frământările și elanurile epocii noastre. Dar inaptitudinea era numai aparentă, căci o asemenea Poezie poate și reușește să participe la colocviul nostru cu Măria sa Timpul.” (Vitalie RĂILEANU)

„Constatăm în poezia și publicistica sa o insațietate de cuvinte, o sete nestăvilită de a spune, de a se crea pe sine, de a se crea pe sine la modul verbal. Privită prin filiera adaosului necesare de cultură, această sete de cuvânt trebuie interpretată și ca nevoie de legiferare prin tipar a stării de martor și participant la consolidarea spirituală a neamului său prin intermediul altor culturi – cea americană, cea din Țările Baltice, din Asia Mijlocie, din Rusia – precum și ca necesitate de a rezista prin cultură.” (Ana BANTOȘ)

„Traducând din Emily Dickinson, Robert Frost, Margery Kempe, Konstantinos P. Kavafis, Kostis Palamas, Sylvia Plath, Carl Sandburg, Wallace Stevens, Julian Tuwim, mai mulți poeți din Țările Baltice, poeți greci, din poezia negrilor americani ş.a., Ion Vatamanu a transpus în limba română un corpus de texte universale, deschizând astfel orizonturile cititorului basarabean, „importând” aici între râuri nume noi din alte literaturi, „aducând” idei novatoare sub ochii cititorului, ultimele fiind de un impact major în timp. Astăzi, unele traduceri ar putea fi revizuite, redactate, ajustate, dar nu aceasta punem în discuție aici. În condițiile în care literatura universală lipsea în limba română, iar edițiile de peste Prut nu aveau acces la cititorul român din Basarabia, aceste traduceri aveau un rol mai mult decât cel de utilitate culturală și didactică, ele funcționau ca niște anticorpi culturali, ca niște imunizări împotriva ideologiei de carantină culturală și nu numai.” (Maria PILCHIN)