Cu adâncă tristețe, anunțăm trecerea la cele veșnice a scriitorului și publicistului Ionel CĂPIȚĂ.
Ionel Căpiță s-a născut la 1 iunie 1949, în satul Șirăuții de Jos, plasa Lipcani, jud. Hotin (azi raionul Briceni). Originar dintr-o familie de țărani români, a manifestat înclinație spre poezie încă din anii de școală.
De-a lungul anilor, a publicat mai multe volume de poezie, între care „Dragoste și neîmpăcare” (2002), „Icoana ciuruită” (2008), „Lăsați-mi dragostea” (2010), „Vinul, via, veșnicia” (2020), conturându-și un profil literar în care tradiția și sensibilitatea contemporană se întrepătrund. Versurile sale se disting printr-un lirism meditativ, de factură rustică, situat în descendența lui G. Coșbuc și O. Goga, dar nu lipsit de inflexiuni bacoviene. Temele sale predilecte gravitează în jurul dragostei, satului, trecerii timpului și comuniunii omului cu natura.
Din 2011, a deținut funcția de redactor-șef al revistei „Vânătorul și Pescarul Moldovei”, iar în calitate de președinte al Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic s-a afirmat ca promotor al valorilor ecologice și culturale.
În calitate de publicist, a fost distins în repetate rânduri cu trofeul „Antena de Aur” la concursurile Televiziunii Naționale și a fost laureat al revistelor „Literatura și Arta” și „Natura”.
Ionel Căpiță a fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Exprimăm sincere condoleanțe familiei îndurerate, precum și tuturor colegilor și prietenilor care l-au cunoscut și apreciat pe Ionel Căpiță. Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa luminată!
***
Aranjamente funerare pentru Ionel Căpiță:
Marți, 19 august 2025: începând cu ora 18.00, cortegiul funerar va ajunge la Biserica „Sfântul Ioan Hozevitul” de pe str. Mircea cel Bătrân, 40 (Chișinău, sectorul Ciocana);
Miercuri, 20 august 2025: Slujba Sfintei Liturghii (ora 07:00) și a Prohodului (ora 10:00).