Singur în fața posterității

Cu această alocuțiune concisă rostită de Dl Vasile Malanețchi, directorul Muzeului Național de Literatură „Mihai Kogălniceanu”, a început, vineri, 26 octombrie curent, în sala „Gheorghe Cincilei” din Casa Scriitorilor, prezentarea expoziției fotodocumentare, consacrate împlinirii a 90 de ani de la nașterea scriitorului Aureliu Busuioc. Domnia sa a familiarizat asistența cu materialele etalate în vitrine și pe simeze, cu piesele de patrimoniu ce au aparținut scriitorului și care se află azi în colecțiile muzeului, fiind completate, acum, prin donația generoasă a fiului Corneliu Busuioc (ce a oferit spre păstrare câteva piese de o valoare inestimabilă: bastonul, pipa și scrumiera părintelui său). Dintre exponate se evidențiază cele două portrete în ulei pe pânză, executate în anii ̓ 70 de către artiștii plastici Valentina Rusu-Ciobanu și, respectiv, Mihai Bețianu; apoi manuscrisele unor scrieri literare, numeroase fotografii, precum și volumele scoase de sub tipar în perioada sovietică și după aceea, bogata bibliografie, răspândită în diverse publicații periodice etc.

Manifestarea a fost deschisă de Dl Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor, care a relevat, printre altele, spiritul elevat, finețea și aristocratismul, eleganța scriiturii busuiochiene, caracterul insolit, ironic, singular al operei acestuia în aridul peisaj literar din Moldova sovietică. De aici și drama, singurătatea și singularitatea celui întors la baștină după încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, nimerit „sub vremi”, fiind nevoit să „pactizeze cu diavolul” pentru a supraviețui ca literat, într-un mediu deloc propice creației. Cum altfel putea să „ființeze”, alături de scriitori precum Ion Canna, Ramil Portnoi, Lev Barskii sau Iacob Kutcovețkii, ca să amintim doar de câțiva din autoproclamații „clasici ai literaturii sovietice moldovnești”? Chiar dacă nu a lăsat literatură de sertar, nu a fost propriu-zis un disident, Aureliu Busuioc s-a revanșat exhaustiv după destrămarea imperiului sovietic, prin proze precum Spune-mi Gioni, Lătrând la lună, Pactizând cu diavolul, gerundiul „lătrând” și „pactizând” relevând o dată în plus pornirea naratorului, confundat intermitent cu autorul, de a-și face mea culpa pentru „pactizare”.

Despre creația, dar și despre viața și activitatea scriitorului, au mai vorbit Victoria Fonari, Vladimir Beșleagă, Val Butnaru, Ion Ciocanu, Eugenia David, traducătorul Vlad Chirinciuc, Vasile Iftime din Iași, autor al cărții despre creația busuiochiană, intitulată „Pactizând cu Aureliu Busuioc” (Editura „Junimea”, Iași, 2017). „Pentru a pactiza cu Aureliu Busuioc, - a menționat Vasile Iftime, - idealul cititor trebuie să fie un individ educat, conectat la istoria nației și a lumii, ancorat în meandrele literaturii postmoderne, inițiat în religie, mitologie, filosofie, etnografie, etc., dar, mai ales, înarmat cu ceva din spiritul critic al autorului...”.

Vorbitorii au remarcat spiritul critic și autocritic, ironia subtilă, prezente perpetuu ca elemente definitorii atât în opera, cât și în viața de zi cu zi, în felul de a fi ale scriitorului.

Cei care l-au cunoscut pe Aureliu Busuioc și-au amintit de regeștile festinuri în care se transformau întâlnirile cu maestrul, în momentele când acesta, la rugămintea lor, începea să recite din Blaga, din Topârceanu, din Minulescu sau, în latină, din poeții antici etc. „În plin dezmăț proletcultist, aceste cenacluri ad-hoc constituiau o veritabilă școală de literatură universală și națională”, a ținut să reitereze scriitorul Ion Ciocanu, redactorul romanului „Pactizând cu diavolul”. Dânsul a mai vorbit despre Busuioc-dramaturgul care, deși n-a mai perseverat în dramaturgie, după interzicerea spectacolului „Radu Ștefan, întâiul și ultimul”, ce a avut doar două reprezentații, rămâne un mare dramaturg.

Scriitorul și jurnalistul Val Butnaru se numără printre norocoșii care au beneficiat de ore întregi de discuții acasă la Aureliu Busuioc, relația de prietenie dintre ei rezistând în timp. El a întrezărit, în pofida aparențelor de om întotdeauna bine dispus, ironic și persiflant, un Busuioc – lup solitar, un scriitor și un om tragic care, în momentele de sacră sinceritate, era ros de fel de fel de îndoieli, regrete, pe care le camufla cu grijă de ochii iscoditori ai prietenilor și neprietenilor. Fire deschisă către comunicare cu tinerii înzestrați, el i-a oferit tânărului scriitor mai multe lecții privitoare la conceperea și scrierea unei proze. Aceste sfaturi au coincis întocmai cu cele întâlnite în „Scrisori către un tânăr romancier” de Mario Vargas Llosa, carte pe care Aureliu Busuioc n-o citise. Coincidența a fost de-a dreptul uimitoare.

În luarea sa de cuvânt, maestrul Vladimir Beșleagă a adus un pios omagiu scriitorului căruia nu-ți era rușine să-i săruți mâna, precum, cu ani în urmă, a făcut-o chiar el însuși, exprimându-și astfel gratitudinea și prețuirea nu doar pentru opera, ci și pentru omul Aureliu Busuioc. Puțini știu, a mai menționat Vladimir Beșleagă că, în pofida alurei aristocratice a scriitorului, acesta a îndurat nu de puține ori sărăcia materială care, la sovietici, era familiară printre intelectualii indezirabili. S-ar părea că titulatura „intelectual indezirabil” nu poate fi atribuită celui care a „pactizat cu diavolul”. Totuși, ea i se potrivește întocmai și lui Aureliu Busuioc care, oricât și orice ar fi făcut, pentru a-și demonstra loialitatea față de regimul sovietic, oricum rămânea o persoană suspectă. Prea era elevat, prea bine instruit ca unul care trecuse prin filiera școlii românești din perioada interbelică, pentru a nu stârni suspiciuni.

Expoziția fotodocumentară „Singur în fața dragostei” poate fi vizionată zilnic, cu excepția weekend-ului, între orele 10.00-18.00 la Muzeul Național de Literatură „M. Kogălniceanu” (str. 31 august 1989, nr.98, et.1, sala „Gh. Cincilei”).

Veronica BOLDIȘOR