In memoriam ANATOL GUJEL

Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova anunță cu tristețe stingerea din viață a poetului și publicistului Anatol Gujel (9 aprilie 1922, Iași – 13 septembrie 2022, Chișinău).

Anatol Gujel a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău. A activat în calitate de secretar responsabil la ziarul „Tinerimea Moldovei” (din martie 1945), la „Moldova socialistă” (1959-1966), redactor-șef adjunct la revista „Moldova” (1966-1996).

În anul 1951, debutează cu prima plachetă de versuri „Generația mea”, urmată de volumele „Povestea gorunului” (1954), „Fereastra cu trei mușcate” (1956), „Ostroave verzi” (1962), „Lanterna magică” (1978), „Crug” (1982), „Numărătoarea inversă” (1988), „Am fost odată ca niciodată” (2004). A publicat și volume de publicistică: „Pe-un picior de plai” (1960), „Drumeție. Oameni și locuri” (1975), „Har” (1982) ș.a.

Atât poezia, cât și publicistica lui Anatol Gujel evocă frumusețea plaiului moldav, nepieritoarele eternități ale graiului. În opinia acad. Mihai Cimpoi, poezia lui Anatol Gujel reprezintă expresia „interconexiunii adânci om-univers, om-natură”: „Din floare-n floare-mi readuc pe lume chipul –/ Copilăria care gravitează-n juru-mi./ Nu la așijderi nopții alb pe stele,/ Stau țintuite pe loc: pădurile se mișcă,/ pulsează, iuți și reci, izvoarele prin vine.// Vorbesc și în mii de limbi – le știu pe dinafară./ În picurul de rouă liniștea cuvântă./ Un bob de grâu, și el, e privegheat de cosmos?”. Poetul Anatol Gujel „transcrie stări sufletești complexe într-un desen liric de o deosebită puritate [...] sau scrie o poezie de reflecție existențială în volute largi, cu retrospective amănunțite asupra drumurilor vieții care cristalizează în forme de glose moderne, punctate cu frecvente formule gnomice concluzive sau cu iluminări spirituale și comprimate de experiență trăită cu tensiune” (M. Cimpoi, „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”).

Arcadie Suceveanu: „Anatol Gujel s-a manifestat cu pregnanță în ziaristica noastră postbelică, fiind secretar de redacție la ziarele «Tinerimea Moldovei» şi «Moldova Socialistă», apoi redactor-şef adjunct la revista «Moldova». A susţinut mult timp rubrica «De la Naslavcea la Giurgiuleşti», în care a prezentat oameni şi locuri pitoreşti din Moldova. Modest din fire, fiind un poet discret, el n-a ieşit niciodată în prim-plan – a preferat să-şi scrie opera, conducându-se după dictonul latin «Festina lente» («Grăbeşte-te încet»). Astfel, el şi-a conservat combustia creatoare până în prezent şi a tipărit zeci de cărţi de poezie şi publicistică, dovadă fiind şi recentele volume «Am fost odată ca niciodată» şi «O revedere cu sine însuşi la 100 de ani»”.

Vitalie Tulnic: „Estet și firesc, poetul va aborda teme ale existenței filozofice, omul fiind în prim-plan cu speranțele, cu durerile, cu bucuriile și cu visurile sale. Poetul ne-a demonstrat de-a lungul anilor calități remarcabile de cetățean și slujitor al cuvântului elegant, al frazei scrise cu talent și dăruire”.

Anatol Gujel a fost decorat cu ordinul „Insigna de Onoare” (1960), Lucrător emerit al Culturii din Republica Moldova (1971), Medalia „Mihai Eminescu” (1998), iar împreună cu compozitorul Alexei Stârcea deține un premiu internațional pentru sonata „Balada viorii” (1968). Laureat al Premiului de excelență al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru volumul „Am fost odată ca niciodată” (2004).

Prin dispariția lui Anatol Gujel, am pierdut un om de cultură, un intelectual și un poet de mare sensibilitate. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova