Fondată in 1920

Anul literar 2019, Cartea pentru copii

06 octombrie 2020

Cartea pentru copii și tineret

Iuliu Rațiu invoca „dreptul celor mici la o literatură mare”. La noi acest drept este ignorat, marginalizat și prost instrumentat. Efectul îl vom simți mai târziu. Să trecem însă în revistă câteva cărți ale anului 2019:

1. Alexandru Vakulovski, „Ivan Turbincă. 2.0. O continuare a poveștii lui Creangă”, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2019.

Avem în față o reușită parafrază a basmului crengian. Ivan Turbincă e un rus basarabean, un nemuritor care trăiește în „locul dintre ape”. El vede istoria și firea lui vizionară întrezărește în homo sovieticus pe omul cu ochii tulburi. Comunismul cu haina sa drăcească, viața (furatul cu torba) în colhoz, deportările, pesticidele, care poluează apele și livezile, tranziția și bișnița cu torba – toate acestea configurează un univers al unei povești de groază, e groaza noastră cea de toate zilele. Torba, turbinca zilei de azi, în stilul unor lucrări ale artistului plastic Ghenadie Popescu, este o nouă unealtă a subzistenței și supraviețuirii noastre. Mămăliga și usturoiul – o armă a apărării. Într-o estetică a rockului (a se lua în considerație și etimologia cuvântului: „a clătina, a strica”), Ivan e un luptător cu dracii – oameni ai sistemului, care s-au depărtat de Dumnezeu. E o lume a supranaturalului în care ne (re)descoperim. Omul caută divinitatea, aceasta e soluția. Realizată în maniera unei pastișe, povestea este și una educativă. Dacă Zoe Dumitrescu Bușulenga constata, cu referire la Creangă, „acel miracol estetic în care totul este privit printr-o lentilă genial deformată”, deformarea la Alexandru Vakulovski este nimic altceva decât o deconstrucție à la Derrida a unei lumi căzute în păcat. Iar 2.0 este o nouă versiune a unui concept original (povestea lui Creangă, dar și lumea noastră în degradare).

2. Claudia Partole, „Motanul cel cu șapte vieți”, Prut Internațional, Chișinău, 2019.

După „Lola cea frumoasă” (Arc, 2017), autoarea scrie și istoria unei genealogii feline. Volumul relevă viața unei familii de motani, de la Muscat-Voinicul-Rătăcitul, până la Muscat al Șaptelea, filosoful. Un neam de logofeți, dar și de „terchea-berchea”, de „haimanale”. Un neam de poeți, de visători și de gânditori. „Motanul cel cu șapte vieți” a fost, de altfel, cartea-cadou la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret de anul trecut. Imaginația bogată a scriitoarei, frumoasele ilustrații ale Violetei Zabulica, buna cunoaștere a psihologiei și a limbajului copiilor (a se vedea limba onomatopeică a textelor) și talentul de povestitoare al Claudiei Partole recomandă un volum bine conceput și scris.

3. Viorica Covalschi, „Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe muntele Dor”, Arc, 2019.

„Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe muntele Dor” de Viorica Covalschi este o frumoasă poveste care trimite atât la Descălecatul Moldovei, cât și la multe alte basme și legende ale neamului nostru. Basmul modern e și o formă de revizitare a acestui bogat tezaur lăsat de predecesori. Zimbrișor-Cornișor este un personaj al drumului inițiatic a cărui existență e sinonimă cu schimbarea lumii. Pădurea Neagră, Joimărița, Ielele sunt ființe ale Răului și cauza acestui fapt este nefericirea lor interioară. Dragostea și Dorul distrug blestemele și vrăjile. Sacrificat de mâna vânătorului, Zimbrișor-Cornișor a avut totuși o viață plină de sens, înmulțind frumusețea lumii. Salvând pe Moldița-Crăița, transformând pe Joimărița și Pădurea Neagră, care a înverzit și a înflorit, el a supus lucrurile rele unei metamorfoze de esență. Drama dezrădăcinării, finalul trist, de legendă, ne readuce însă într-o lume a zilei de azi, sugerând și un actual mesaj ecologist. Toate acestea sunt însoțite de remarcabilele ilustrații ale Violetei Zabulica care îți cuceresc ochiul din prima.

4. Titus Știrbu, „Născocilă, Roadegumă și feciorul lui Păcală”, Chișinău, 2019.

Avem în față o antologie utilă în primul rând pentru părinți, educatori și învățători. Cititorul-copil va descoperi aici un univers particular cu plante, animale, oameni. O carte și despre profesii, despre nevoia devenirii umane, a inițierii în viață. Tradițiile noastre de iarnă sunt și ele acolo. Poeziile-ghicitori sunt de apreciat în primul rând pentru caracterul lor alegoric care stimulează asocierile logice și perspicacitatea celor mici. Scenetele pentru teatrele de copii constituie un bun material didactic pentru instituțiile preșcolare și cele primare. „Alfabet cu zâmbet” – un text bun de inclus în manualele și antologiile pentru copii. „Când Eminescu era mic”, un poem-biografie, pe lângă valoarea sa estetică, este și un reușit exercițiu de revenire la marii noștri clasici. Unele poezii reproduc ritmul jocurilor celor mici. Autorul se joacă cu cititorul și acest lucru nu este de ignorat, așa cum homo ludens e în primul rând copilul!

5. Lidia Codreanca, „Maria cea mică”, eLiteratura, București, 2019.

Cele 12 povestiri pentru copii scot la iveală o proză empatică, o deschidere aparte pentru vârsta începuturilor, mai ales că e vorba despre o existență umbrită de boli și tristeți, cu personaje-copii internați în spitale. Or, Lidia Codreanca, îl scoate pe cititor din rutina vârstei sale inocente și îl plasează într-o situație-limită, așa de parcă l-ar pregăti pentru viitorul omului adult. „Maria cea mică” este copila care își așteaptă tatăl, căci el „s-a dus la altă casă”, își așteaptă mama, la geamul spitalului. Ea așteaptă minunea și doar credința, cultivată de bunica, o ajută.

6. Petre Popa, „Iubesc și rostesc”, Uniprint, Soroca, 2019.

Ținem să evidențiem orientarea spre soare a acestui volum, una care poate fi interpretată prin prisma teoriei solare a lui Max Miller asupra originii basmului. Am invoca, în acest sens, „Întrebările fără vârstă”, un decupaj în care are loc o aureolare poetică a spațiului. Concepute pentru un cor de copii, acestea sunt inedite prin polifonia pe care o produc, prin replicile aforistice. Iată câteva exemple: „– Ce este soarele?/ – O portocală fierbinte!”, „– De ce se ascunde soarele? – Se joacă de-a v-ați ascunselea cu Luna”, „– De ce se ascunde soarele? – Să-și odihnească păsările aripile”.

7. Ion Diordiev, „Clopoțelul de argint”, Chișinău, 2019.

Cartea invită pe cititor într-un carnaval al lumii copilăriei. Cititorul e îndemnat să învețe din poveștile cu tâlc, dar și din tabletele-învățături. E încurajată abilitatea de a gândi critic, de a râde sănătos, de a produce judecăți de valoare. Evidențiem următoarele titluri: „Măști și mască”, „Laudă pentru laudă”, „Agenda care vine singură la școală”, „Amatorul de literatură” ș.a. Unele texte pot fi dramatizate pentru teatrele de păpuși.

8. Alexandru Plăcintă, „Poveștile celor patru anotimpuri”, Zorio, București, 2019.

O calitate a acestei cărți sunt personajele care vin din tradiția populară, precum e Gerul-Crapă-Pietre și cele patru stihii: Pământul, Aerul (vântul), Apa și Focul (soarele). Am recomanda însă evitarea unor metafore comune precum: „galbenă ca soarele”, „muzică dumnezeiască”, a unor expresii-șablon: „era la curent”, „iarna este foarte deosebită”, așa încât mesajul și tema să nu predomine asupra stilului scriiturii. Iată însă un fragment reușit: „Am fost nevoite să-l înconjurăm multă vreme! Ramurile lui sunt ridicate sus-sus, iar rădăcinile îi sunt împletite cu rădăcinile tuturor copacilor din lume”. E arborele sacru, e un axis mundi.

9. Zina Izbaș, „Prințesa care vrea să zboare”, Pontos, 2019.

Cărțulia conține întâmplările din viața a doi copii, Tanița și Traian. Narațiunea „Porumbelul Guli”, spre exemplu, insistă pe relaționarea copiilor crescuți la bloc cu lumea celor care nu cuvântă. O istorie educativă, bună pentru formarea noii generații în spiritul dragostei pentru natură.

***

Nu am invocat aici paginile de maculatură cu veleități literare. Dar insist pe ideea că impactul unor cărți proaste asupra psihicului infantil poate fi catastrofal. Am dat la o parte unele cărți cu piese pentru copii, care erau mai degrabă scenarii de matinee pentru grădiniță decât produse literare de o reală valoare estetică. Am citit versuri creștine pentru copii, nu m-au convins însă rimele din coada verbelor-participii. Mi-aș fi dorit să citesc poeme pline de evlavie, dar și de poezie bună.

Există în acest domeniu potențialități și sperăm să regăsim în anii următori aspecte precum: accentul pe estetic al scriiturii, pe de o parte, și pe particularitățile de vârstă ale micilor cititori, pe de altă parte. Nu este deloc de ignorat calitatea tipografică a cărților, ilustrațiile, corpul de literă și chiar spațiul dintre rânduri – toate contribuie la ceea ce numim o carte bună pentru viitoarele generații.

Copiii știu să își imagineze lumea. Treptat această abilitate a minții omenești se atenuează. Cei care au știut să o păstreze, sunt capabili să inventeze, să creeze pentru cei mici. Scriitorul pentru copii e un inventator! Cartea pentru copii și tineri presupune, în primul rând, multă fantezie. Să nu uităm că fantasticul este instrumentul ideal, el ne învață să simulăm viitorul și necunoscutul. Și jocul, un excelent model de exersare a vieții ce va să vină. Scriitorii să revină mereu la folclor, alături de Anton Pann, Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu ș.a. Recomandăm și lecturile în domeniul psihologiei și al pedagogiei infantile, așa cum scriitorul e un dascăl care își scrie lecțiile. O centrare pe om, pe valorile umaniste e mereu actuală. Avem nevoie de cărți care să educe un cititor apt să producă idei. Micii noștri contemporani trebuie să fie (auto)critici. Și aceasta se învăță acasă, la școală, în societate, dar și din cărți! Să nu ignorăm și condiția cetățenească a acestui tip de creație, cultivarea marilor idealuri, fără însă gratuitatea festivismului de care ne tot ciocnim.

Nu este neapărat ca titlurile menționate să intre toate în istoria literaturii (dacă aceasta va mai exista), dar cu siguranță, ele vor putea satisface interesul pentru lectură al copiilor de azi, asigurând în prezent uzul public de carte pentru copii și tineri.

Maria Pilchin