Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2016

În data de 15 iunie 2017, a avut loc Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2016.

Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă festivă, fiind prezent un număr mare de scriitori și cititori. La ceremonia de premiere au asistat reprezentanți ai unor instituții ale statului: Aliona Strâmbeanu, Ministerul Culturii; Pavel Ianeț, viceministru al Tineretului și Sportului; Lucia Culev, șefa Direcției Cultură a Primăriei Municipiului Chișinău; șeful Inspectoratului de Poliție, Alexandru Pînzari.

Totodată, au participat și o parte din sponsorii și susținătorii Galei Premiilor: Marcel Darie,  Președinte al ONG Chișinău, Vugar Novruzov, președintele Congresului Azerilor din R. Moldova, Andrei Jicol, director al Companiei Trendseter; reprezentanți ai Companiei Daac Hermes S.A., Companiei Supraten, Teatrului Satiricus „Ion Luca Caragiale”.

 

Premiile juriului USM

 

Juriul, alcătuit din  Mihai Cimpoi (preşedinte), Nicolae Negru, Claudia Partole, Maria Pilchin, Vladimir Beșleagă, Alexandru Burlacu și Maria Șleahtițchi, a acordat următoarele premii:

 

Cartea de poezie

Teo Chiriac, Sufletul meu de până la Big Bang, Arc;

Cartea de proză

Dumitru Crudu, Salutăti lui Troțki, Univers;

Cartea  de eseu, critică şi istorie literară

Adrian Ciubotaru, Sfârșit de secol românesc, Știința;

Cartea de traduceri

Leo Butnaru, Daniil Harms ; Când plânge sacadat mașina de tocat Vol. I,

Un tigru în stradă Vol. II, Tracus Arte;

Cartea de dramaturgie

Mihaela Perciun, Bustullui Stalin,Tracus Arte;

Сartea pentru copii și tineret

Iulian Filip, Pălăriuța Oranj îl lecuiește pe Dumnezeu de răceală, Junimea;

Publicistică

Ioan Mânăscurtă, Deslușirea semnelor, Princeps;

Cartea de debut

Violina Galaicu, Filonul bizantin în cultura muzicală națională, Cartier;

Tatiana Țâbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi, Cartier;

 

Premiile Consiliului USM:

 

Premiul Opera Omnia a fost acordat academicianului Mihai Cimpoi;

Premiul de Excelență a revenit lui Nicolae Leahu și lui Mircea V. Ciobanu;

Premiul Relații Culturale s-a acordat Lindei Maria Baros pentru traducerea și publicarea poeziei basarabene în revista franceză La traductiere.

 

Premii speciale:

 

Lucreția Bârlădeanu pentru volumul Tunica portocalie, Prut;

Alexandru Vakulovski pentru volumul Afganii, Tracus Arte;

Teodor Popovici pentru volumul Marele Coșeriu, Universul;

Mircea Lutic pentru volumul Umbra lacrimii, Misto;

Serghei Evstratiev pentru volumul Povești pentru adulți, Universul

Ada Zaporojanu pentru volumul Ciupercuța-Balerină, Pontos.

 

În cadrul Galei, Fondul literar a acordat două premii:

 

Aliona Grati pentru volumele Cronici în rețea și Paul Goma – inițiere în textul literar;

Ion Iachim pentru trilogia Decameron basarabean, Cireșe pentru mareșal și Ninge la Cotul Donului.

Anunţuri

Joi, 15 iunie, de la ora 10.00, va avea loc comemorarea poetului Mihai Eminescu. Depunerea de flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor va fi urmată de un moment omagial. În aceeași zi, de la ora 15.00, în Sala cu Oglinzi a Uniunii Scriitorilor va avea loc Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova, ediția 2017. [...]

Evenimente

22.06.2017

Un centenar de la publicarea Limbii noastre

Pe 21 iunie 2017, Uniunea Scriitorilor din Moldova și Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, ce l-au avut alături și pe Prea Sfințitul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Antonie de Orhei, din partea Mitropoliei Basarabiei, au celebrat 100 de ani de la publicarea imnului de stat, poemul Limba noastră a poetului și preotului, drag nouă [...]